De ce sa citesti American Gods (Neil Gaiman)

Probabil că ai auzit deja că American Gods devine serial TV iar primul episod urmează să apară la sfârșitul acestei luni. Dacă nu ai auzit, well… acum știi. De regulă, cărțile care ajung pe ecrane încântă și dezămăgesc în același timp: în timp ce unii (de regulă cei care nu au citit cartea) apreciază viziunea regizorului, alții reproșează că s-a distanțat prea mult de cartea în cauză sau că a omis anumite momente importante. Seria Harry Potter este un exemplu perfect: personaje din cărți au fost prea puțin sau deloc conturate/prezente, momente esențiale nu au ajuns pe ecrane ș.a.m.d. Câte ore ar fi trebuit să aibă un film ca să reprezinte cărțile în totalitate? 🙂 Noul trend cu seriale pare promițător: mai multe episoade înseamnă mai mult timp pentru explorarea poveștii și personajelor, nu?

Deși suntem încântați de serialul American Gods suntem și mai încântați de carte și-ți spunem și de ce:

1. E o carte premiată

Cartea  a primit atât premiul Nebula cât și premiul Hugo, două premii literare prestigioase. Asta nu poate decât să însemne că este o carte bună, care merită să fie citită. Desigur că au fost și oameni care nu au apreciat-o, haters gonna hate.

2. Cum e scrisă

Fantasy captivant marca Gaiman, o sinteză de satiră, mister, horror și proză poetică. Personaje bine conturate, un amestec de zei vechi și noi, de religie și tehnologie, un război vechi de când lumea. Gaiman a scris primul draft al cărții pe drum, în timp ce traversa America pe drumuri mai puțin umblate. Ajuns acasă, a revizuit ceea ce a scris pe drum, a trimis-o editorului său și restul e istorie.

3.  Shadow

Shadow poate fi considerat unul dintre cele mai bune personaje fantasy. E un fost deținut care iese mai devreme din închisoare din cauza decesului soției sale  este atras într-un război vechi de către enigmaticul Mr. Wednesday, care este nimeni altul decât Odin,  complexul zeu din mitologia scandinavă. Cum se descurcă? Rămâne de citit.

4. Zeii

Odin este doar unul dintre zeii pe care ai ocazia să-i întâlnești. Printre zeii vechi se află și Czernobog  și surorile Zorya din mitologia slavă, Anansi din folclorul african, Thoth și Anubis din mitologia egipteană, Suibhne din mitologia irlandeză, Loki din cea scandinavă și alții. Printre zeii moderni se află zeul computerului și Internetului, cel al televiziunii sau cei ai bursei.

5. Ca să te pregătești pentru serial

Ce altă metodă mai bună de a te plimba prin lumea imaginată de Gaiman și de o cunoaște mai bine există? Plus că apoi vei putea critica tot ce nu-ți place la serial cu mai multă autoritate. 🙂

Ce zici, citești?

P.S. Dacă ai citit deja cartea  zi-ne și nouă în comentarii cum ți s-a părut.

Aici trailer-ul serialui :

Dă cu share 🙂Share on Facebook49Tweet about this on TwitterShare on Google+0
  • Mi-aduc aminte că am citit cartea tot cam prin perioada asta, anul trecut. A fost o experiență minunată! Am rămas fascinată de lumea închipuită de Neil Gaiman, iar apoi am intrat pe amicul „Goagăl” ca să caut toți zeii menționați în roman. Eu, una, abia aștept serialul!! Din ce am văzut până acum, teasere și trailere, cred că va fi foarte reușit!

  • Mihaela

    Si noi asteptam cu nerabdare sa vedem zeii pe ecran!