Harry Potter 20

20 de ani de magie Harry Potter

Nu îmi amintesc foarte clar cum am ajuns eu să citesc Harry Potter. Îmi amintesc, însă, că majoritatea colegilor mei citeau seria și probabil că așa am decis și eu să o încerc și m-a cucerit de la prima carte. Le-am citit și recitit pe toate, am râs și plâns cu ele în brațe și am evadat din lumea mea ori de câte ori am simțit nevoia.

Așa că, iată-mă acum, câțiva (mai mulți) ani mai târziu, când sunt cel mai mare Potterhead pe care îl cunosc :).  În grupul meu de prieteni, majoritatea n-au citit cărțile sau au văzut filmele pe sărite, fără a fi prea fascinați de poveste. De înțeles, de altfel. Poate e genul de serie care trebuie să te cucerească în copilărie și pe care, adult fiind, o privești cu reticență sau o ignori cu totul.

Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la publicarea primului volum din seria magică.  Sunt 20 de ani de când Queen Rowling a dăruit lumii minunăția asta de poveste și ce mi se pare cel mai fain este că sunt 20 de ani în care interesul nu a dispărut. S-a format un fandom extraordinar în jurul ei și zilnic alți cititori descoperă în Harry, Ron și Hermione prieteni de nădejde.

Poate tocmai pentru că milioane de oameni au crescut cu Harry s-a născut o ”moștenire” pe care o dai mai departe cu prima ocazie. Sunt mulți Potterheads care recitesc seria alături de copiii lor și sunt și mai mulți care nu încetează nicicând să recomande celor din jur seria.

Îmi vine greu să cred că, vreodată, cei care iubesc povestea vor uita de ea. Probabil și peste 50 de ani o să fie la fel de îndrăgită și poate sunt subiectivă, dar acei 50 de ani pot fi la fel de bine 100-200-300 de ani. (de-aș vedea în viitor aș fi mai exactă :D) Vorba aia, (a) classic never goes out of style.

Până una alta, împlinirea celor 20 de ani este marcată de edițiile aniversare Harry Potter and the Philosopher’s StoneCartea va fi publicată în 4 ediții dedicate Caselor, cu conținut special și ilustrații specifice fiecărei Case în parte. Mai mult, fiecare carte are designul adaptat: cartea Gryffindor are balzonul și culorile Casei și tot așa și vei vedea că designul este diferit pentru edițiile paperback și pentru cele hardback. Nu știu de tine, dar eu sunt ultra-mega-încântată de aceste ediții și de abia aștept să pun mâna pe Philosopher’s Stone Gryffindor Edition (zice Pottermore că-s Gryffindor așa că m-am conformat)

*house pride*

What’s your House? Do tell me.

P.S. Here’s a trivia game for you Potter fans.

Dă cu share 🙂Share on Facebook32Tweet about this on TwitterShare on Google+1