Kate Morton – The House at Riverton

The House at Riverton reprezintă debutul literar (în anul 2007) al scriitoarei australiene Kate Morton, debut care s-a bucurat de un real succes, volumul fiind vândut în milioane de exemplare și tradus în peste 30 de țări, fiind de asemenea nominalizat și onorat cu multe premii literare. In general, am o aversiune față de romanele cu reputație de bestseller, însă de data aceasta m-a cucerit atât coperta, cât și cadrul în care se desfășoară povestea (nemaipunând la socoteală faptul că sunt într-o perioadă în care tind să citesc mai mult autori de sex feminin, pentru a recupera carențele de până acum, datorate tot unui soi de prejudecată).

Incă de la primele pagini, cartea mi s-a părut teribil de cinematografică; am fost chiar foarte surprinsă să aflu că (încă) nu beneficiază de vreo ecranizare. Povestea pendulează între două planuri temporale, care au ca element comun personajul principal al romanului – Grace. Astfel, Grace, cea din anul 1999, aflată la vârsta de 98 de ani, rememorează viața sa de la conacul Riverton și din sânul familiei Hartford, perioadă situată temporal între începutul Primului Război Mondial și anul 1924. Romanul este scris într-un stil clasicizant, în opinia mea, similar marilor drame de familie, care nu pot fi scoase din contextul unor evenimente istorice care au marcat profund o anumită perioadă (în acest caz, Primul Război Mondial).

Povestea beneficiază de intrigă atent construită: Grace este vizitată la azil de către Ursula (regizor), care dorea să realizeze un film despre sinuciderea poetului R.S.Hunter, petrecută la conacul de la Riverton, în timpul unei petreceri fastuoase. Deoarece Grace este singura persoană aflată încă în viață, dintre cei care locuiseră acolo (ea fusese servitoare, iar mai apoi cameristă a lui Hannah, una dintre cele două surori cu importanță crucială în firul poveștii), Ursula apelează la ea pentru a clarifica lucrurile mai puțin cunoscute despre această ilustră familie. De aici, începe pentru bătrâna Grace o întoarcere dureroasă în timp, printre dezamăgiri, conflicte, pasiuni și secrete. Incă de la începutul romanului, i se promite cititorului descoperirea unui mister legat de această sinucidere a poetului, aflat în legătură cu cele două surori Hartford: Hannah și Emmeline. Acest lucru se realizează însă lent și gradual, pe măsură ce Grace rememorează viața sa din acei ani, de la unele întâmplări grave la altele aparent insignificante. Indiciile sunt plasate abil și suficient de răsfirat pentru a nu i se putea reproșa romanului o prea mare doză de previzibilitate. A spune mai multe despre poveste ar însemna să stric toată plăcerea lecturii, a suspansului și a dorinței de a afla mai mult, pagină după pagină.

Am apreciat documentarea istorică serioasă de care trebuie să fi beneficiat romanul, țînând cont de recrearea laborioasă a specificului începutului de secol XX britanic, a claselor sociale, a profundelor transformări sociale provocate de război, a etichetei și moravurilor specifice înaltei societăți. Personajele, deși numeroase, sunt atent și minuțios portretizate, fiecare cu ambițiile, deziluziile, pasiunile și dorințele lor. Chiar și interacțiunea și legăturile dintre personaje se dovedesc uneori a fi realmente surprinzătoare. De asemenea, descrierile interioarelor, vestimentației, peisajelor sunt complex elaborate, într-o manieră care reușește să ofere o perspectivă vizuală amănunțită cititorului. Toate aceste elemente fac din acest roman unul de atmosferă. Parcă puteam să văd dantelăriile rochiilor, detaliile arhitectonice ale conacului, felul în care erau ordonate cărțile în uriașa bibliotecă sau aburindele creme de caramel și mesele aranjate somptuos. Am apreciat și felul foarte smoothly de trecere între cele două planuri temporale.

Stilul literar al lui Kate Morton este unul curat, bine închegat, foarte descriptiv, intrigant și realmente captivant, oferind o serie de twists&turns și reușind să păstreze suspansul până la ultimele sale pagini, fiind genul de carte pe care este greu să o lași din mână, fiind curios ce se va întâmpla în continuare. Ținând cont de faptul că această carte mi-a plăcut foarte mult, am așteptări destul de mari de la următorele romane de-ale sale pe care le voi citi.

*alte titluri semnate Kate Morton găsiți aici

Scris de : Laura Racz

Jay Parini – The Last Station: A Novel of Tolstoy’s Final Year

Opera literară a lui Jay Parini este una extrem de diversă și amplă. Scriitorul american a publicat atât poezii și biografii, cât și romane și volume de critică literară. De asemenea, el contribuie la diverse publicații, precum The Chronicle of Higher Education și The Guardian . Printre titlurile sale se numără The Last Station : A Novel of Tolstoy’s Final Year , Last Steps: The Late Writings of Leo Tolstoy , The Art of Teaching și The Wadsworth Anthology of Poetry .

Romanul The Last Station : A Novel of Tolstoy’s Final Year a fost publicat pentru prima dată în anul 1990, beneficiind apoi de alte reeditări, una în anul 2007 și cealaltă în anul 2010. Volumul este o operă ficțională, conturată pe baza biografiilor lui Lev Tolstoy și ale soției sale, Sophia Andreyevna; precum și pe jurnalele acestora și ale altor membri sau apropiați ai familiei lor. Romanul este structurat în numeroase capitole, pe parcursul cărora se desfășoară monologul fiecăruia dintre personajele principale: Sophia Andreyevna (soția scriitorului), Vladimir Grigorevich Chertkov (prietenul său apropiat), Alexandra Lvovna (Șașa – fiica scriitorului), Valentin Bulgakov (secretarul acestuia) și Dushan Petrovich Makovitsky (medicul acestuia). Diferitele perspective narative sunt completate și de vocea lui Lev Tolstoy, ilustrată prin intermediul fragmentelor din jurnale și scrisori.

Romanul ilustrează, așadar, ultimul an din viața marelui scriitor rus, Lev Tolstoy. Se îndepărtează însă de o clasică scriere cu caracter biografic, apropiindu-se mai mult de o istorie romanțată sau de un roman cu tentă de dramă de familie. Întreaga narațiune este desfășurată la timpul prezent, ceea ce conferă un plus de dinamism scriiturii; fiind însă presărată cu incursiuni în trecutul familiei de la Yasnaya Polyana. Suntem purtați, pe parcursul lecturii, la începuturile căsătoriei dintre Lev și Sophia, prin drama morții adoratei lui fiice, Masha; prin tinerețea tumultoasă a lui Tolstoy, iar mai apoi prin tranformarea spirituală a acestuia. Prezentul Lev Tolstoy este o figură aproape mitică, un ascet și un propovăduitor al penuriei și al castității, un oponent al proprietății private (în ciuda originii sale nobiliare și al stilului luxos de viață, precum și a faptului că este tatăl a treisprezece copii), un filosof anarhist înconjurat de numeroși adepți – grupul tolstoyenilor. Dincolo de a această imagine aproape zeificată, Tolstoy apare și redus la subtanța sa materială, la un corp bătrân și amenințat de boli, și la un spirit epuizat, măcinat atât de conflictele interioare, cât și de certurile acerbe cu soția sa.

Relația lui cu Sophia Andreyevna este una care a ajuns într-o fază maladivă, datorită îndelungatului timp petrecut împreună, dar mai ales din cauza concepțiilor despre viață profund contrare. Un important aspect al acestui conflict se desfășoară în jurul testamentului scriitorului, acesta dorind ca întreaga lui operă literară să fie accesibilă publicului, iar soția sa aspirând la obținerea drepturilor de autor. Conflictul este puternic dramatizat în carte prin inserarea unor crize de isterie și paranoia, precum și a tentativelor suicidale ale Sophiei. In paralel, pe tot parcursul cărții, pe lângă acest conflict principal, sunt intercalate destinele individuale ale celorlalte personaje.

Deși de mult timp epuizat de viața pe care a dus-o până atunci, abia în ultimul său an de viață, Tolstoy îndrăznește să ia o decizie radicală, pentru liniștea spiritului său și pentru împăcare. Este însă prea târziu.

Jay Parini uzează în cadrul construirii romanului său atât de o bogată documentație istorică, cât și de efecte literare care fac lectura una deosebit de agreabilă. Iși construiește cu abilitate personajele și discursul, înlănțuind într-un mod abil trunchiul principal al povestii cu ramurile secundare. După cum recunoaște însuși scriitorul, a abordat genul acesta de roman, deoarece construcția bazată pe memorii și jurnale ale familiei, oferea multiple perspective, însă adesea fragmentare. A încercat astfel să creeze o imagine unitară și o privire de ansamblu, imaginându-și ceea ce nu era cunoscut. Carte beneficiază de o ecranizare, realizată în anul 2009, cu Helen Mirren și Christopher Plummer în rolurile principale, ecranizare care a contribuit cu siguranța la reactualizarea interesului cu privire la acest roman.

Scris de : Laura Racz

Jennifer Johnston – The Railway Station Man

Jennifer Johnston este o scriitoare irlandeză, născută la Dublin și educată în cadrul prestigiosului Trinity College, din același oraș. Inafară de romanul The Railway Station Man , aceasta a mai publicat și romanele Fool’s Sanctuary , The Illusionist , Two Moons , The Gingerbread Woman și How Many Miles to Babylon .

Povestea începe abrupt și violent cu personajul principal, Helen, care se mută în Knappogue, un orășel din Irlanda, pentru a se rupe de locul în care soțul său fusese asasinat în timpul unuia dintre sângeroasele atentate din Irlanda acelor timpuri. Cartea ne introduce apoi într-o atmosferă latentă, specifică pentru un oraș mic. Femeia trăiește acum o viață monotonă, într-o înșiruire identică a zilelor, întrerupte doar uneori de vizitele fiului său Jack, student la Trinity College din Dublin. Cartea debutează prin alternanțe haotice ale descrierilor spațiului în care aceasta locuiește și puținele amintiri din trecut cărora le mai dă vreo importanță (de regulă, mici detalii sau imagini aparent insignificante). Helen este conturată sub forma unei femei închise și (auto)izolate, stăpână pe trecutul, regretele și nostalgiile sale, care manifestă un singur real regret – abandonarea Colegiului de Artă, regret care o determină să intre din când în când în hambarul care adăpostește șevaletul și cele câteva lucrări realizate de ea. Deși nu este prezentat în mod explicit, persistă un puternic conflict între ea și fiul său, Jack; un conflict adânc, mocnit, cu care fiecare dintre ei au învățat să trăiască, și marcat doar prin ironii, sarcasm și o aparentă indiferență reciprocă.

Inafara celor câteva târguri de vechituri la care participă anual, în viața lui Helen nu există alte prilejuri de socializare. La fel de însingurat ca și ea, este și Roger Hawthorne, un individ misterios, mutilat în timpul războiului, care se mută în acel orășel pentru a se îndepărta de familia sa sufocantă și pentru a restaura gara din oraș, nefuncțională de peste patruzeci de ani (gările și simulatoarele pentru trenuri fiind singura sa pasiune). Într-una dintre plimbările sale solitare la ruinele gării, Helen îl întâlnește pe Roger, într-o manieră foarte rece, aproape grosolană. Ulterior însă, în atmosfera aglomerată a unuia dintre târgurile de vechituri din oraș și pe fundalul muzicii unui gramofon vechi și a unui dans timid, Helen și Roger încep să se apropie unul de celălalt. Urmează vizite reciproce, pânze noi pictate de Helen și discuții târzii, însoțite de sticle de vin roșu, pe parcursul cărora amândoi încep să își dezvăluie rănile (atâta cele de natură fizică, cât și cele de natură psihică) unul altuia.

Insă deasupra acestei redescoperiri a stărilor de bine și a proximității umane, planează atât nesiguranța și temerile lui Roger, câr și obișnuița singurătății, în cazul lui Helen. Ceea ce părea o transformare radicală a vieților celor doi și un posibil trai în comun, se sfârșește însă într-o manieră tragică, care reașează lucrurile în felul în care erau înainte de a se cunoaște : o Helen singură, izolată de o aparentă resemnare, în fața căreia amintirile din trecut sunt profund cenzurate.

Mi-au plăcut foarte mult reliefarea contrastelor Irlandei acelor vremuri (anii de după cel de-al doilea Război Mondial), precum și scriitura subtilă și elegantă a lui Jennifer Johnston, și maniera discretă de portretizare, atât a personajelor, cât și a locului în care se desfășoară povestea acestora. Vă invit să descoperiți mai multe citind această fascinantă poveste despre familie, însingurare, război, traume, iubire și bătrânețe. Cartea beneficiază și de o ecranizare – The Railway Station Man (1992), cu Julie Christie și Donald Sutherland.

Scris de : Laura Racz

Seth Godin – Tribes

“Change is made by people, by leaders who are proud to be called heretics because their faith is never in question.”

Cred că nu este necesar să mai menționez cine este Seth Godin, deoarece notorietatea sa de guru al marketingului este mult prea mare, și de autor al unor bestseller-uri business precum Permission Marketing, Unleashing the Idea Virus, Purple Cow, și altele. Pe lângă acestea, Godin mai este fondatorul Squidoo.com, precum și un apreciat speaker, cu participări numeroase în cadrul conferințelor business. Tribes este înscrisă pe listele de bestsellers întocmite de Amazon, New York Times, BusinessWeek și Wall Street Journal. Esența și miza cărții este aceea de a demonstra/semnala faptul că oricine poate beneficia de oportunitatea de a deveni un lider și de a-și forma un trib în jurul lui.

Cartea este structurată sub forma înșiruirii unor idei, explicate cu ajutorul argumentelor, a studiilor de caz și a anecdotelor, într-un stil caracteristic tuturor cărților lui Godin: easy-to-read, colocvial, direct (se adresează folosind persoana a II-a singular, ceea ce lasă senzația unei discuții), convingător și motivant. Ideile principale și problemele pe care acesta le ridică cuprind chestiuni de tipul: “Leadership is not management”, “Stability is an illusion”, “Sheepwalking”, “Every tribe is a media channel” sau “Why not you, why not now?”. Godin oferă idei, convingeri și argumente, însă nu oferă strategii sau planuri care pot fi urmate pentru a deveni ceea ce înseamnă un lider. Oferă exemple și rezultate concrete ale unor oameni care au reușit să își formeze un trib în jurul lor, îți arată cum se fac lucrurile, însă nu iți servește metode sau tactici. Exemplele vizează oameni de succes în domenii foarte diferite, care au reușit să profite de anumite oportunități și să își asume riscurile necesare la momentul și în conjunctura potrivită: de la el însuși la Mich Matthews (Microsoft), Joel Spolsky (Blogul Joel on Software), Gary Vaynerchuck (Wine Library TV) și lista poate continua.

Lectura este una deopotrivă plăcută și motivantă, deoarece convinge de faptul că nu există caracteristici, conjucturi specifice sau trăsături singulare care contribuie la formarea liderilor. Nu, el declară că absolut oricine poate deveni un lider, trebuie doar sa aibă o idee, să-și asume niște riscuri, să-și dorească să schimbe ceva, și cel mai important lucru, să își găsească un număr de adepți cu aceleași convingeri, pe care să îi inspire, pentru care să creeze apoi canale puternice de comunicare. Aceste canale pot fi de trei tipuri: între lider și followeri, între follower și alți followeri, și între aceștia și outsideri.
Intreg discursul lui Godin se desfășoară în jurul antagonismului dintre manager(cel care se află la conducere și repartizează subalternilor diferite sarcini) și lider (cel care inspiră și coordonează un grup de oameni grupați în jurul acelorași interese). Diferența principală dintre aceste două poziții ar fi, simplificat, un anumit grad de altruism și angajament asumat în cauza unui scop sau a unei idei comune, și nu în scopuri personale sau individuale, de orice natură ar fi acestea.

Cu toate acestea, cartea nu spune nimic nou, nimic revelator, însă forma în care sunt prezentate (cu entuziasm și convingere, și într-o manieră foarte clever) concepte și idei simple și unele atât de generale, încât sunt poate cunoscute de către multi dintre noi; le face să pară noi, proaspete și cu adevărat inovatoare. Asta demonstrează încă o dată talentul de scriitor al autorului.

Discursul, după cum se arată încă de pe copertă, este unul cât se poate de direct. Subtitlul cărții este “We need you to lead us” – o chemare, un strigăt punctual și motivațional, un imperativ care exprimă necesitatea liderilor chiar în momentul ăsta, lideri care pot fi reprezentați de către orice cititor al cărții. Cartea este scrisă în așa o manieră, încât la finalul ei este aproape imperios să te gândești ce anume îți dorești să schimbi, care sunt riscurile pe care ești dispus să ți le asumi, care sunt ideile și valorile în care crezi; și să începi să acționezi: să ieși în față, să demontezi teoriile existente, să-ți formezi grupul tău de adepți și, ca să mă exprim într-un mod mai romantic – “să schimbi lumea”. Chiar tu, chiar acum.

Citate:

“But more often than not, great leadership happens when the tribe least expect it. The nonobvious moments are the ones that count. Like now, perhaps.”

“The Elements of Leadership
Leaders challenge the status quo.
Leaders create a culture around their goal and involve others in their culture.
Leaders have an extraordinary amount of curiosity about the world they’re trying to change.
Leaders use charisma (in a variety of forms) to attract and motivate followers.
Leaders communicate their vision of the future.
Leaders commit to a vision and make decisions based on that commitment.
Leaders connect their followers to one another.”

“Many people are starting to realize that they work a lot and that working on stuff they believe in (and making things happen) is much more satisfying that just getting a paycheck and waiting to get fired (or die).”

“The very nature of leadership is that you’re not doing what’s been done before. If you were, you’d be following, not leading”

Scris de : Laura Racz

Peter Burke – The European Renaissance: Centres and Peripheries (1998)

Volumul face parte dintr-o serie de mai multe lucrări, grupate în seria “The Making of Europe” coordonată de către istoricul francez Jacques Le Goff. Lucrările sunt publicate în 5 limbi, de către cele 5 edituri partenere în cadrul acestui proiect, și anume: Wiley-Blackwell în Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, Beck în Germania, Critica în Spania, Laterza în Italia și Le Seuil în Franta. In cadrul acestei serii se tratează chestiuni privind omul, alimentația, familia, femeia, științele sau curentele europene. Alte titluri ale acestei serii sunt: Leonardo Benevolo – The European City, Massimo Montanari – The Culture of Food, Gisela Bock – Women in European History, Jacques Le Goff – The Birth of Europe: 400-1500, Paolo Rossi – The Birth of Modern Science sau Hagen Schulze – States, Nations and Nationalism: From the Middle Ages to the Present.

Lucrarea de față, The European Renaissance: Centres and Peripheries, îi aparține lui Peter Burke, un istoric britanic, actualmente profesor de istorie culturală la universitatea Cambridege și membru în consiliul academic al Emmanuel College. Este specializat în istorie europeană din perioda modernă timpurie, pe domenii sociale, culturale și de viață cotidiană. Printre titlurile publicate de el, se numără și The Fabrication of Louis XIV, Languages and Communities in Early Modern Europe și The Italian Renaissance: Culture and Society in Italy.

Peter Burke oferă o abordare deloc tipică a problematicii Renașterii. El nu pune accentul pe studiul Renașterii ca fenomen tipic italian, nu apelează la înșiruirea de nume celebre ale perioadei respective, nu urmărește doar segmentul artistic în care s-a manifestat curentul renascentist. Dupa cum el însuși afirmă, Burke a încercat o prezentare sintetică și generală a întregului fenomen care a fost Renașterea, cuprinzând desigur și Umanismul, cu toate implicațiile și în toate sectoarele sale. Tema centrală a cărții este reprezentată de entuziasmul pentru Antichitate, manifestat de către oamenii Renașterii; receptarea, reluarea și transformarea, realizată de către trecerea prin anumite filtre, a tradiției clasice, fie că este vorba de literatură, fie de arhitectură, sculptură sau filosofie. Cartea este structurată în mod cronologic, fiind astfel împărțită în trei mari etape: Renașterea timpurie, Marea Renaștere (1490-1530) și Renașterea târzie. Scopul principal al lui Burke este demonstrarea faptului că Renașterea a reprezentat un proces european activ, care a angrenat mai multe state, într-o perpetuă coexistență și interacțiune, care nu a privit doar Europa Occidentală, ci și pe cea Centrală. De asemenea, el nu contenește în a menționa importanța deținută de influențele orientale (bizantine/islamice) în dezvoltarea particularităților și spiritului renascentist.

Un capitol important al lucrării este reprezentat de acela al difuzării și receptării valorilor Renașterii dinspre centru înspre periferii, prin intermediul indivizilor și al cărților/textelor/ideilor (un important vehicul pentru transmiterea ideilor fiind tiparul). Burke identifică câțiva poli importanți, în ceea ce privește populațiile care au avut o semnificație deosebită în conturarea și difuzarea spiritului renascentist: grecii, italienii, germanii și locuitorii țărilor baltice; prin care identifică încă o dată caracterul european și colectiv al acestui fenomen, bazat în primul rând pe influențe/absorbție și schimburi culturale, prin intermediul unor diferite canale, rețele și grupuri de indivizi.

Lucrarea oferă o imagine de ansablu asupra fenomenului, trecând de la Florența – centrul Renașterii, la Roma, Veneția, Marea Britanie, Portugalia, Germania și Țările de Jos, Croația și Ungaria. Fascinantul periplu prin Europa acelor timpuri îi surprinde pe Boccaccio, Petrarca, Giotto, Coluccio Salutati, Botticelli, Masaccio, Lorenzo Valla, Leonardo da Vinci, Jan van Eyck, Jean Fouquet, Matia Corvinul, Machiavelli, Michelangelo, Erasmus din Rotterdam, ș.a.m.d. De asemenea, domeniile de investigație sunt deosebit de diverse: literatură, teologie, pictură, arhitectură, viață cotidiană.

Pentru a evita subiectivismul și atitudinile părtinitoare, Burke recurge cât de des posibil la texte originale și la mărturii din epocă, care întregesc monologul istoricului. De asemenea, lucrarea abundă în studii de caz, ale unor indivizi, grupuri sau texte, alese într-un mod selectiv, lucru impus de către caracterul generalist al lucrării. Se poate observa o netă preponderență a studiilor privind zonele periferice, lucru necesar dealtfel, ținând cont de faptul că majoritatea lucrărilor despre Renaștere, se limitează la spațiul Italiei sau cel mult la cel al Europei Centrale.

Scris de : Laura Racz

Martin Lindstrom – “Brand Sense: How to Build Powerful Brands Through Touch, Taste, Smell, Sight and Sound”

“Brand Sense breaks new ground with an insightful view of how marketing to all five senses can transform the way you build your brands” Andrex Lacroix, CEO & Chairman, Euro Disney

Martin Lindstrom este unul dintre cei mai influenţi consultanţi în branding şi speakeri ai acestei perioade. Colaborează cu unele dintre cele mai puternice şi mai importante companii din lume, precum Microsoft, American Express, McDonald’s, The Walt Disney Company sau Unilever. Este prezent în topul realizat de revista “Time” în anul 2009: The 100 Worlds Most Influential People. A scris două cărţi care au obţinut rapid statutul de bestseller la nivel mondial: Buyology: How Everything We Believe About Why We Buy is Wrong şi Brand Sense: How to Build Powerful Brands Through Touch, Taste, Smell, Sight and Sound.
Brand Sense reprezintă practic, rezultatul studiului întreprins de către Lindstrom, împreună cu institutul de cercetare a pieţei globale Millward Brown. Scopul acestei cercetări a fost demonstrarea că experienţa senzorială oferită de către branduri reprezintă un factor esenţial în formarea legăturii emoţionale între brand şi clienţi, precum şi a loialităţii acestora din urmă. Activitatea de cercetare în cadrul acestui studiu global, s-a folosit de focus-grupuri în ţări precum India, Japonia, Mexic, Statele-Unite ale Americii, Marea Britanie, China, Polonia, Spania, Olanda, Danemarca, Suedia, Thailanda, Africa de Sud; şi a vizat 10 branduri cu caracter global: Coca-Cola, Dove, Ford, Mercedes-Benz, Gilette, Ford, Sony, Disney/Vodafone, Levi’s, Nike si McDonald’s. Continuare…

Malcolm Gladwell – “Outliers”

Malcolm Gladwell, jurnalistul canadian licenţiat în istorie, sociolog şi autor, a trecut de-a lungul carierei sale prin redacţiile a trei ziare de prestigiu: The American Spectator, The Washington Post şi The New Yorker. A publicat trei volume de succes: The Tipping Point (2000) , Blink (2005) şi Outliers (2008) şi se află pe locul al II-lea în topul 50 Thinkers . Din aceste informaţii reiese, aşadar, că Gladwell reprezintă, în accepţiunea generală, ceea ce poate fi considerat un om de succes. Pornind de la aceasta premisă, putem considera această carte (care tratează practic, problema succesului) drept un proces de introspecţie, o iniţiativă demarată dintr-un prea mare ego al autorului; din dorinţa de a-şi explica lui însuşi parcursul carierei unui om de succes, şi de a convinge de faptul că succesul reprezintă mai mult decât orice altceva, o muncă de grup, lucru afirmat de către Gladwell în cadrul unui interviu.

Outliers nu tratează succesul în maniera în care acesta este tratat în majoritatea cărtilor de tip self-help, oferind un reţetar de ponturi şi reguli care trebuie urmate. In cazul acesta, abordarea este una de natură psihologică şi sociologică, care încearcă să explice conjunctura în care se formează un om de succes. Gladwell se îndepărtează de ideea convenţională, devenită deja un clişeu (mitul self-made man), potrivit căreia acesta este omul a cărui ascensiune profesională şi socială este realizată prin propriile eforturi, fiind nevoit de regulă să lupte şi cu mediul potrivnic, condiţiile de viaţă precare sau penuria financiară. Arată însă că este foarte important mediul din care acesta provine, familia şi oamenii care îl înconjoară, cultura, tradiţiile în care s-a format, precum şi evenimentele istorice, politice, sociale şi economice contemporane cu acesta sau chiar cu strămoşii acestuia. In acest sens, Gladwell afirmă “ we’ve been looking at tall trees, and I think we should have been looking at the forest”, considerând că oamenii de succes au fost prea puternic individualizaţi şi scoşi din context, în încercarea înţelegerii ascensiunii lor extraordinare. Lucrarea este structurată în două parţi, care tratează, în mare, problema oportunităţii şi cea a background-ului.
Continuare…