Articole recente

De ce oamenii buni savarsesc fapte rele?

Tocmai am terminat de citit cartea “De ce oamenii buni săvârșesc fapte rele?” și mă gândeam dacă mi-a răspuns cu adevărat la întrebare. Nu am cumpărat-o pentru asta, știam deja de la Philip Zimbardo cum e cu situația oamenilor, care puși în anumite situații, acționează contrar propriilor valori sau principii.

Însă ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la ea, a fost că mi-a lămurit unul din citatele mele preferate: ”Acolo unde există multă lumină, umbra este adâncă”. Și când folosesc cuvântul ”lămurit” mă refer la faptul că nu eram conștientă de adevăratul sens al cuvântului ”umbră”. Dar nu o să vă dau detalii despre acest aspect, ci o să vă las pe voi să le descoperiți printre paginile cărții.

”Eul pe care eu îl cunosc nu știe suficient pentru a ști că nu știe suficient. Se crede un cristal luminos, când, de fapt, e în mare alcătuit din nuanțe gri. [...] Eul care cred că sunt e doar ceea ce-mi spune eul despre mine, o foiță fragilă care acoperă o imensă mare interioară”

Încă din primele rânduri, James Hollins ne invită la un dialog cu propria persoană și cu lumea noastră, încercând să ne facă conștienți de necesitatea existenței unui proces de analiză consistent și consecvent.

Fie că dialogul se referă la identificarea unor tipare în comportament pe care le aplicăm zi de zi (”Psihicul uman este un organ al trecutului, care întreabă metaforic: Când m-am mai aflata aici și ce am învățat din această experiență?”), fie la stabilirea unor obiective care să fie în concordanță cu visele și aspirațiile proprii, James subliniază importanța imaginiației:

”Imaginația ne permite să ne depășim limitele propriului sau chair limitele trecutului personal și familial, pentru a pătrunde în lumea celuilalt.
Ori de câte ori citim un roman, vedem o piesă de teatru sau privim un tablou, facem acest lucru. Permitem sensibilității noastre să fie permeabilă și flexibilă, să se lase convinsă și să ne implicăm în lumea celuilalt, cel puțin temporar. Prin acest act de extindere a imaginației, participăm la o lume mai mare decât lumea noastră și descoperim în noi capacitatea de a împărtăși experiența unei alte persoane”

Pentru că citisem înainte ”Partea întunecată din noi înșine” de Elizabeth Roudinesco, eram pregătită de o atitudine mai agresivă și mai puțin tolerantă asupra ”faptelor rele”, însă autorul prezintă situația cu o doză egală de optimism și pesimism. O viziune obiectivă privită din perspectiva mai multor puncte de vedere, cu citate din Jung și cu note de subsol extrem de interesante.

O carte pe care o recomand oricărei persoane care caută răspunsul la întrebarea din titlu și care dorește să afle mai multe despre modul cum funcționează mintea umană, pentru că procesul este explicat atât la nivelul individului cât și la aspecte ale societății în care acesta trăiește.

Curs de tango

Luni, 26 iulie, incepand cu ora 19:00 sunteti asteptati la Cursul de tango alaturi de instructorul Mirela Muntean.
Pentru inscrieri, puteti sa accesati site-ul www.libertango.ro sau sa apelati numarul de telefon: 0749 342 353 sau 0749 342 353
Evenimentul se repeta și miercuri, 28 iulie.

Seminar NLP

Joi, 29 iulie incepand cu ora 16:00 sunteti asteptati la un nou seminar de programare neurolingvistica alaturi de: Mihaela Tiron, Adina Alexe, Adrian Gabrielli și Maria Stoia.
Detalii la telefon: 0749 33 00 99

Evenimente alaturi de 2parale.ro

Pentru ca am vrut sa fim mai aproape de afiliatii nostri, am participat saptamana trecuta la un eveniment organizat de 2parale. Am discutat despre uneltele puse la dispozitie de Okian, despre perioadele de recurenta si despre modalitatile prin care se pot obtine comisioane prin acest sistem.

Bunatatile pregatite de Copolovici au fost delicioase si compania a fost minunata. In viziunea noastra, a fost o intalnire reusita de la care cu totii am plecat castigati.

Si pentru ca lucrurile nu se puteau opri aici, cei de la 2parale au vrut sa organizeze un eveniment la Cluj-Napoca pentru comunitatea online din aceasta zona. Zis si facut: am stabilit ca ne intalnim miercuri, 21 iulie in BT Cafe Cluj-Napoca pentru o sesiune de discutii legate de marketingul afiliat.

Cei care doresc sa participe eveniment sunt rugati sa confirme prezenta pe blogul 2parale, noi vom fi acolo pentru a va raspunde la intrebari si pentru a va oferi suportul nostru.

Expozitie de fotografie, Adrian Andrunachi

Sambata, 24 iulie incepand cu ora 13:00 sunteti invitati la vernisajul expozitie de fotografie ”La Habana”
Expune: Adrian Andrunachi

Pasiunea autorului pentru fotografie s-a conturat inca de timpuriu, iar odata cu trecerea timpului aceasta i-a devenit propria calauza pe caile exprimarii artistice. “La Habana” reprezintă rezultatul periplului fotografic prin capitala cubaneza in anul 2009.
Expoziția, prin cele 32 de lucrari, impartaseste senzatiile si sentimentele care i-au vizitat sufletul in timpul acestei perioade de inspiratie cubaneza. .
Partenerii expozitiei sunt libraria Okian, Nikon, f64 și Metropotam.

Seminar NLP

Joi, 22 iulie incepand cu ora 16:00 sunteti asteptati la un nou seminar de programare neurolingvistica alaturi de: Mihaela Tiron, Adina Alexe, Adrian Gabrielli și Maria Stoia.
Detalii la telefon: 0749 33 00 99

Lansare de carte, Dinu Flamand

Miercuri, 21 iulie incepand cu ora 17:00 are loc lansarea de carte a scriitorului Dinu Flamand, numita ”Umbre si faze”.

Dinu Flamand (n. 24 iunie 1947, Susenii Bargaului, judeţul Bistrita-Nasaud) este un poet, eseist şi jurnalist francez, originar din Romania. Este de asemenea un traducator din literatura franceza, spaniola, italiana si portugheza, precum si comentator politic al actualitaţii in presa romaneasca si in cea internationala.
Este licentiat al Facultaţii de Filologie a Universiaţii „Babeş-Bolyai” din Cluj (1970), membru intemeietor al cenaclului, iar apoi al revistei Echinox. A lucrat in diverse redactii de ziare si reviste din Bucureşti, intre care „Amfiteatru” si „Secolul 20”.
Volumele sale de versuri si de critica literara, dar si unele traduceri, au obtinut mai multe premii nationale si internaţionale. I s-au atribuit burse si participari la programe internaţionale de creaţie: Yowa City,SUA,1983; Fundaţia Kalouste Gulbekian, Lisabona, Portugalia,1985; La Naplouse,Franţa, 2002; Cento di studi ligure, Bogliasco, Italia, 2005; Sacatar Organisation, Salvador de Bahia, Brazilia, 2008.

Curs de tango

Luni, 19 iulie, incepand cu ora 19:00 sunteti asteptati la Cursul de tango alaturi de instructorul Mirela Muntean.
Pentru inscrieri, puteti sa accesati site-ul www.libertango.ro sau sa apelati numarul de telefon: 0749 342 353 sau 0749 342 353
Evenimentul se repeta și miercuri, 21 iulie.

Calatoriile, nuante de lumina

In perioada 5 iulie – 17 iulie artistul Doina Liliana Danescu va invita la expozitia: CALATORIILE, NUANTE DE LUMINA

Liliana Danescu a participat la urmatoarele expozitii:

Expozitii personale:
Brasov – 1969, 1971, 1976, 1977, 1979, 1981, 1989, 1990, 1993, 2000, 2002, 2005, 2007, 2008
Teliu – 1973
Poiana Brasov – 2001
Montreal (Canada) – 2007

Participari la expozitii:
Bucuresti – premiile II si III la expozitia republicana de arta decorativa – 1969, 1971
Bucuresti – pictura – premiul I la Cantarea Romaniei – 1977, 1979, 1981, 1983, 1985, 1987
- caricatura – 2000, 2001
Brasov – arta decorativa – 1970
Sibiu – premiul III si medalia de bronz – pictura 1974
Vaslui – caricatura – 1994
Brasov – pictura – 2007

Expozitii internationale: Montreal (Canada) – grafica – 2007

Expozitii internationale de caricatura:
Beringen (Belgia) – 1990, 1991, 1992, 1993
Kruishoutem (Belgia) – 1990, 1992
Harelbeke (Belgia)
Trento (Italia) – 1993
Kapellen (Belgia) – 1995
Vaslui – 1996
Piracicaba (Brazilia) – 2000
Spilimbergo/Pordenone (Italia) – 2006, 2007
Aalter (Belgia) – 2008

Expozitie de fotografie

In perioada 5 – 24 iulie sunteti invitati la expozitia de fotografie “ HIBERNAL” a artistului Marius Ciurca.

Marius este membru al clubului foto „Exdeco” Brasov din anul 2008 si a participat la mai multe concursuri de fotografie, nationale si internationale (Trierenberg – Austria, Strom – Slovacia, Suceava, Craiova etc.) unde lucrarile sale au intrat in saloanele celor premiati.

Doua calendare in format mare, tiraj 2000 exemplare (Calendarul „Schneider Electric Romania” – 2006, 2007, realizate integral din punct de vedere fotografic, cateva fotografii intrate in diverse albume („Romania in Century 21 – Arhitecture in Romania” etc.), participare cu stand personal la manifestarea „Watumi” – Brasov, expozitii de grup la Bucuresti (UP Dalles, Lions Grup „Romania Plus” etc) reprezinta activitatea lui „la vedere” ca fotograf.



RSS FeedHomeBooksAboutLog inEntries (RSS)Comments (RSS)Contact • © 2009 OKIAN Toate drepturile rezervate.