Jay Parini – The Last Station: A Novel of Tolstoy’s Final Year
Opera literară a lui Jay Parini este una extrem de diversă și amplă. Scriitorul american a publicat atât poezii și biografii, cât și romane și volume de critică literară. De asemenea, el contribuie la diverse publicații, precum The Chronicle of Higher Education și The Guardian . Printre titlurile sale se numără The Last Station : A Novel of Tolstoy’s Final Year , Last Steps: The Late Writings of Leo Tolstoy , The Art of Teaching și The Wadsworth Anthology of Poetry .
Romanul The Last Station : A Novel of Tolstoy’s Final Year a fost publicat pentru prima dată în anul 1990, beneficiind apoi de alte reeditări, una în anul 2007 și cealaltă în anul 2010. Volumul este o operă ficțională, conturată pe baza biografiilor lui Lev Tolstoy și ale soției sale, Sophia Andreyevna; precum și pe jurnalele acestora și ale altor membri sau apropiați ai familiei lor. Romanul este structurat în numeroase capitole, pe parcursul cărora se desfășoară monologul fiecăruia dintre personajele principale: Sophia Andreyevna (soția scriitorului), Vladimir Grigorevich Chertkov (prietenul său apropiat), Alexandra Lvovna (Șașa – fiica scriitorului), Valentin Bulgakov (secretarul acestuia) și Dushan Petrovich Makovitsky (medicul acestuia). Diferitele perspective narative sunt completate și de vocea lui Lev Tolstoy, ilustrată prin intermediul fragmentelor din jurnale și scrisori.
Romanul ilustrează, așadar, ultimul an din viața marelui scriitor rus, Lev Tolstoy. Se îndepărtează însă de o clasică scriere cu caracter biografic, apropiindu-se mai mult de o istorie romanțată sau de un roman cu tentă de dramă de familie. Întreaga narațiune este desfășurată la timpul prezent, ceea ce conferă un plus de dinamism scriiturii; fiind însă presărată cu incursiuni în trecutul familiei de la Yasnaya Polyana. Suntem purtați, pe parcursul lecturii, la începuturile căsătoriei dintre Lev și Sophia, prin drama morții adoratei lui fiice, Masha; prin tinerețea tumultoasă a lui Tolstoy, iar mai apoi prin tranformarea spirituală a acestuia. Prezentul Lev Tolstoy este o figură aproape mitică, un ascet și un propovăduitor al penuriei și al castității, un oponent al proprietății private (în ciuda originii sale nobiliare și al stilului luxos de viață, precum și a faptului că este tatăl a treisprezece copii), un filosof anarhist înconjurat de numeroși adepți – grupul tolstoyenilor. Dincolo de a această imagine aproape zeificată, Tolstoy apare și redus la subtanța sa materială, la un corp bătrân și amenințat de boli, și la un spirit epuizat, măcinat atât de conflictele interioare, cât și de certurile acerbe cu soția sa.
Relația lui cu Sophia Andreyevna este una care a ajuns într-o fază maladivă, datorită îndelungatului timp petrecut împreună, dar mai ales din cauza concepțiilor despre viață profund contrare. Un important aspect al acestui conflict se desfășoară în jurul testamentului scriitorului, acesta dorind ca întreaga lui operă literară să fie accesibilă publicului, iar soția sa aspirând la obținerea drepturilor de autor. Conflictul este puternic dramatizat în carte prin inserarea unor crize de isterie și paranoia, precum și a tentativelor suicidale ale Sophiei. In paralel, pe tot parcursul cărții, pe lângă acest conflict principal, sunt intercalate destinele individuale ale celorlalte personaje.
Deși de mult timp epuizat de viața pe care a dus-o până atunci, abia în ultimul său an de viață, Tolstoy îndrăznește să ia o decizie radicală, pentru liniștea spiritului său și pentru împăcare. Este însă prea târziu.
Jay Parini uzează în cadrul construirii romanului său atât de o bogată documentație istorică, cât și de efecte literare care fac lectura una deosebit de agreabilă. Iși construiește cu abilitate personajele și discursul, înlănțuind într-un mod abil trunchiul principal al povestii cu ramurile secundare. După cum recunoaște însuși scriitorul, a abordat genul acesta de roman, deoarece construcția bazată pe memorii și jurnale ale familiei, oferea multiple perspective, însă adesea fragmentare. A încercat astfel să creeze o imagine unitară și o privire de ansamblu, imaginându-și ceea ce nu era cunoscut. Carte beneficiază de o ecranizare, realizată în anul 2009, cu Helen Mirren și Christopher Plummer în rolurile principale, ecranizare care a contribuit cu siguranța la reactualizarea interesului cu privire la acest roman.
Scris de : Laura Racz
