Personaje care au ajuns cu bine din cărți pe ecrane

Nu știu de voi, dar eu când citesc îmi închipui personajele și mă gândesc ce actor le-ar putea aduce la viață pe marele (sau micul) ecran. De cele mai multe ori însă, sunt dezamăgită de adaptarea cărții și de actorii aleși, de aceea, atunci când un actor reușește să întruchipeze perfect un personaj, îmi rămâne în minte. Încep cu una dintre cele mai bune transpuneri carte – film ale unui personaj: Alan Rickman în rolul lui Severus Snape din seria Harry Potter. Nu cred că ar fi putut exista un Snape mai bun decât Rickman și nici nu îmi pot închipui alt actor în acel rol. Rickman a știut să joace perfect un personaj destul de antipatic și să-i confere lui Severus atributele care în final aveau să-i spele păcatele (se spunea la un moment dat că Rowling i-a oferit din start anumite informații ca să-l poată juca pe profesorul de Poțiuni – adevărat sau nu, Rickman a fost genial).

Un concurs de Oscar

Ieri am avut un quiz de Oscar, azi avem ceva și mai interesant, un concurs! Folosiți secțiunea de comentarii de mai jos și spuneți-ne care este următoarea carte pe care ați vrea s-o vedeți transformată într-un film și cu ce actori în rolul principal (foarte important).

Ca să facem provocarea nițel mai dificilă trebuie să alegeți o carte care nu a fost ecranizată deja sau este în curs de… O să fiți surprinși cât de multe au văzut până acum lumina cinematografului.

Premiul: dintre comentariile care îndeplinesc toate criteriile de concurs, vom alege un câștigător prin tragere la sorți.

Premiul este un pachet de 10 clasici care au fost adaptați pentru marele ecran. Important, să ne lăsați o adresă de mail unde să vă putem contacta dacă avem o veste buna ;-).

Concursul se încheie duminică 28 feb, la ora 11:59. Câștigătorul va fi anunțat în cursul zilei de luni.