Kate Morton – The House at Riverton

The House at Riverton reprezintă debutul literar (în anul 2007) al scriitoarei australiene Kate Morton, debut care s-a bucurat de un real succes, volumul fiind vândut în milioane de exemplare și tradus în peste 30 de țări, fiind de asemenea nominalizat și onorat cu multe premii literare. In general, am o aversiune față de romanele cu reputație de bestseller, însă de data aceasta m-a cucerit atât coperta, cât și cadrul în care se desfășoară povestea (nemaipunând la socoteală faptul că sunt într-o perioadă în care tind să citesc mai mult autori de sex feminin, pentru a recupera carențele de până acum, datorate tot unui soi de prejudecată).

Incă de la primele pagini, cartea mi s-a părut teribil de cinematografică; am fost chiar foarte surprinsă să aflu că (încă) nu beneficiază de vreo ecranizare. Povestea pendulează între două planuri temporale, care au ca element comun personajul principal al romanului – Grace. Astfel, Grace, cea din anul 1999, aflată la vârsta de 98 de ani, rememorează viața sa de la conacul Riverton și din sânul familiei Hartford, perioadă situată temporal între începutul Primului Război Mondial și anul 1924. Romanul este scris într-un stil clasicizant, în opinia mea, similar marilor drame de familie, care nu pot fi scoase din contextul unor evenimente istorice care au marcat profund o anumită perioadă (în acest caz, Primul Război Mondial).

Povestea beneficiază de intrigă atent construită: Grace este vizitată la azil de către Ursula (regizor), care dorea să realizeze un film despre sinuciderea poetului R.S.Hunter, petrecută la conacul de la Riverton, în timpul unei petreceri fastuoase. Deoarece Grace este singura persoană aflată încă în viață, dintre cei care locuiseră acolo (ea fusese servitoare, iar mai apoi cameristă a lui Hannah, una dintre cele două surori cu importanță crucială în firul poveștii), Ursula apelează la ea pentru a clarifica lucrurile mai puțin cunoscute despre această ilustră familie. De aici, începe pentru bătrâna Grace o întoarcere dureroasă în timp, printre dezamăgiri, conflicte, pasiuni și secrete. Incă de la începutul romanului, i se promite cititorului descoperirea unui mister legat de această sinucidere a poetului, aflat în legătură cu cele două surori Hartford: Hannah și Emmeline. Acest lucru se realizează însă lent și gradual, pe măsură ce Grace rememorează viața sa din acei ani, de la unele întâmplări grave la altele aparent insignificante. Indiciile sunt plasate abil și suficient de răsfirat pentru a nu i se putea reproșa romanului o prea mare doză de previzibilitate. A spune mai multe despre poveste ar însemna să stric toată plăcerea lecturii, a suspansului și a dorinței de a afla mai mult, pagină după pagină.

Am apreciat documentarea istorică serioasă de care trebuie să fi beneficiat romanul, țînând cont de recrearea laborioasă a specificului începutului de secol XX britanic, a claselor sociale, a profundelor transformări sociale provocate de război, a etichetei și moravurilor specifice înaltei societăți. Personajele, deși numeroase, sunt atent și minuțios portretizate, fiecare cu ambițiile, deziluziile, pasiunile și dorințele lor. Chiar și interacțiunea și legăturile dintre personaje se dovedesc uneori a fi realmente surprinzătoare. De asemenea, descrierile interioarelor, vestimentației, peisajelor sunt complex elaborate, într-o manieră care reușește să ofere o perspectivă vizuală amănunțită cititorului. Toate aceste elemente fac din acest roman unul de atmosferă. Parcă puteam să văd dantelăriile rochiilor, detaliile arhitectonice ale conacului, felul în care erau ordonate cărțile în uriașa bibliotecă sau aburindele creme de caramel și mesele aranjate somptuos. Am apreciat și felul foarte smoothly de trecere între cele două planuri temporale.

Stilul literar al lui Kate Morton este unul curat, bine închegat, foarte descriptiv, intrigant și realmente captivant, oferind o serie de twists&turns și reușind să păstreze suspansul până la ultimele sale pagini, fiind genul de carte pe care este greu să o lași din mână, fiind curios ce se va întâmpla în continuare. Ținând cont de faptul că această carte mi-a plăcut foarte mult, am așteptări destul de mari de la următorele romane de-ale sale pe care le voi citi.

*alte titluri semnate Kate Morton găsiți aici

Scris de : Laura Racz

Jay Parini – The Last Station: A Novel of Tolstoy’s Final Year

Opera literară a lui Jay Parini este una extrem de diversă și amplă. Scriitorul american a publicat atât poezii și biografii, cât și romane și volume de critică literară. De asemenea, el contribuie la diverse publicații, precum The Chronicle of Higher Education și The Guardian . Printre titlurile sale se numără The Last Station : A Novel of Tolstoy’s Final Year , Last Steps: The Late Writings of Leo Tolstoy , The Art of Teaching și The Wadsworth Anthology of Poetry .

Romanul The Last Station : A Novel of Tolstoy’s Final Year a fost publicat pentru prima dată în anul 1990, beneficiind apoi de alte reeditări, una în anul 2007 și cealaltă în anul 2010. Volumul este o operă ficțională, conturată pe baza biografiilor lui Lev Tolstoy și ale soției sale, Sophia Andreyevna; precum și pe jurnalele acestora și ale altor membri sau apropiați ai familiei lor. Romanul este structurat în numeroase capitole, pe parcursul cărora se desfășoară monologul fiecăruia dintre personajele principale: Sophia Andreyevna (soția scriitorului), Vladimir Grigorevich Chertkov (prietenul său apropiat), Alexandra Lvovna (Șașa – fiica scriitorului), Valentin Bulgakov (secretarul acestuia) și Dushan Petrovich Makovitsky (medicul acestuia). Diferitele perspective narative sunt completate și de vocea lui Lev Tolstoy, ilustrată prin intermediul fragmentelor din jurnale și scrisori.

Romanul ilustrează, așadar, ultimul an din viața marelui scriitor rus, Lev Tolstoy. Se îndepărtează însă de o clasică scriere cu caracter biografic, apropiindu-se mai mult de o istorie romanțată sau de un roman cu tentă de dramă de familie. Întreaga narațiune este desfășurată la timpul prezent, ceea ce conferă un plus de dinamism scriiturii; fiind însă presărată cu incursiuni în trecutul familiei de la Yasnaya Polyana. Suntem purtați, pe parcursul lecturii, la începuturile căsătoriei dintre Lev și Sophia, prin drama morții adoratei lui fiice, Masha; prin tinerețea tumultoasă a lui Tolstoy, iar mai apoi prin tranformarea spirituală a acestuia. Prezentul Lev Tolstoy este o figură aproape mitică, un ascet și un propovăduitor al penuriei și al castității, un oponent al proprietății private (în ciuda originii sale nobiliare și al stilului luxos de viață, precum și a faptului că este tatăl a treisprezece copii), un filosof anarhist înconjurat de numeroși adepți – grupul tolstoyenilor. Dincolo de a această imagine aproape zeificată, Tolstoy apare și redus la subtanța sa materială, la un corp bătrân și amenințat de boli, și la un spirit epuizat, măcinat atât de conflictele interioare, cât și de certurile acerbe cu soția sa.

Relația lui cu Sophia Andreyevna este una care a ajuns într-o fază maladivă, datorită îndelungatului timp petrecut împreună, dar mai ales din cauza concepțiilor despre viață profund contrare. Un important aspect al acestui conflict se desfășoară în jurul testamentului scriitorului, acesta dorind ca întreaga lui operă literară să fie accesibilă publicului, iar soția sa aspirând la obținerea drepturilor de autor. Conflictul este puternic dramatizat în carte prin inserarea unor crize de isterie și paranoia, precum și a tentativelor suicidale ale Sophiei. In paralel, pe tot parcursul cărții, pe lângă acest conflict principal, sunt intercalate destinele individuale ale celorlalte personaje.

Deși de mult timp epuizat de viața pe care a dus-o până atunci, abia în ultimul său an de viață, Tolstoy îndrăznește să ia o decizie radicală, pentru liniștea spiritului său și pentru împăcare. Este însă prea târziu.

Jay Parini uzează în cadrul construirii romanului său atât de o bogată documentație istorică, cât și de efecte literare care fac lectura una deosebit de agreabilă. Iși construiește cu abilitate personajele și discursul, înlănțuind într-un mod abil trunchiul principal al povestii cu ramurile secundare. După cum recunoaște însuși scriitorul, a abordat genul acesta de roman, deoarece construcția bazată pe memorii și jurnale ale familiei, oferea multiple perspective, însă adesea fragmentare. A încercat astfel să creeze o imagine unitară și o privire de ansamblu, imaginându-și ceea ce nu era cunoscut. Carte beneficiază de o ecranizare, realizată în anul 2009, cu Helen Mirren și Christopher Plummer în rolurile principale, ecranizare care a contribuit cu siguranța la reactualizarea interesului cu privire la acest roman.

Scris de : Laura Racz

Jennifer Johnston – The Railway Station Man

Jennifer Johnston este o scriitoare irlandeză, născută la Dublin și educată în cadrul prestigiosului Trinity College, din același oraș. Inafară de romanul The Railway Station Man , aceasta a mai publicat și romanele Fool’s Sanctuary , The Illusionist , Two Moons , The Gingerbread Woman și How Many Miles to Babylon .

Povestea începe abrupt și violent cu personajul principal, Helen, care se mută în Knappogue, un orășel din Irlanda, pentru a se rupe de locul în care soțul său fusese asasinat în timpul unuia dintre sângeroasele atentate din Irlanda acelor timpuri. Cartea ne introduce apoi într-o atmosferă latentă, specifică pentru un oraș mic. Femeia trăiește acum o viață monotonă, într-o înșiruire identică a zilelor, întrerupte doar uneori de vizitele fiului său Jack, student la Trinity College din Dublin. Cartea debutează prin alternanțe haotice ale descrierilor spațiului în care aceasta locuiește și puținele amintiri din trecut cărora le mai dă vreo importanță (de regulă, mici detalii sau imagini aparent insignificante). Helen este conturată sub forma unei femei închise și (auto)izolate, stăpână pe trecutul, regretele și nostalgiile sale, care manifestă un singur real regret – abandonarea Colegiului de Artă, regret care o determină să intre din când în când în hambarul care adăpostește șevaletul și cele câteva lucrări realizate de ea. Deși nu este prezentat în mod explicit, persistă un puternic conflict între ea și fiul său, Jack; un conflict adânc, mocnit, cu care fiecare dintre ei au învățat să trăiască, și marcat doar prin ironii, sarcasm și o aparentă indiferență reciprocă.

Inafara celor câteva târguri de vechituri la care participă anual, în viața lui Helen nu există alte prilejuri de socializare. La fel de însingurat ca și ea, este și Roger Hawthorne, un individ misterios, mutilat în timpul războiului, care se mută în acel orășel pentru a se îndepărta de familia sa sufocantă și pentru a restaura gara din oraș, nefuncțională de peste patruzeci de ani (gările și simulatoarele pentru trenuri fiind singura sa pasiune). Într-una dintre plimbările sale solitare la ruinele gării, Helen îl întâlnește pe Roger, într-o manieră foarte rece, aproape grosolană. Ulterior însă, în atmosfera aglomerată a unuia dintre târgurile de vechituri din oraș și pe fundalul muzicii unui gramofon vechi și a unui dans timid, Helen și Roger încep să se apropie unul de celălalt. Urmează vizite reciproce, pânze noi pictate de Helen și discuții târzii, însoțite de sticle de vin roșu, pe parcursul cărora amândoi încep să își dezvăluie rănile (atâta cele de natură fizică, cât și cele de natură psihică) unul altuia.

Insă deasupra acestei redescoperiri a stărilor de bine și a proximității umane, planează atât nesiguranța și temerile lui Roger, câr și obișnuița singurătății, în cazul lui Helen. Ceea ce părea o transformare radicală a vieților celor doi și un posibil trai în comun, se sfârșește însă într-o manieră tragică, care reașează lucrurile în felul în care erau înainte de a se cunoaște : o Helen singură, izolată de o aparentă resemnare, în fața căreia amintirile din trecut sunt profund cenzurate.

Mi-au plăcut foarte mult reliefarea contrastelor Irlandei acelor vremuri (anii de după cel de-al doilea Război Mondial), precum și scriitura subtilă și elegantă a lui Jennifer Johnston, și maniera discretă de portretizare, atât a personajelor, cât și a locului în care se desfășoară povestea acestora. Vă invit să descoperiți mai multe citind această fascinantă poveste despre familie, însingurare, război, traume, iubire și bătrânețe. Cartea beneficiază și de o ecranizare – The Railway Station Man (1992), cu Julie Christie și Donald Sutherland.

Scris de : Laura Racz