Ochiul căprui al dragostei noastre

Ultima carte a lui Cărtărescu, Ochiul căprui al dragostei noastre, aduce împreună o serie de poveşti, axate fie pe vreun obiect sau o persoană din viaţa autorului, poveşti scrise sub forma prozei, dar din care poezia izvorăşte la fiecare pas, dând aproape mereu aceeaşi notă de melancolie. Lansat în 2 iunie 2012 la Bucureşti (imediat […]

Volumul „Orbitor II, Corpul”, nominalizat la Premiul European pentru Literatură

Pe lista lungă a nominalizărilor la Premiul European pentru Literatură se regăsește, între cele 20 de titluri propuse, volumul „Orbitor. Corpul” al autorului Mircea Cărtărescu. Premiul European pentru Literatură este o inițiativă a centrului cultural SPUI25, împreună cu Fundaţia Olandeză pentru Literatură, săptămânalul De Groene Amsterdammer şi Librăria Athenaeum și vine ca o recunoaștere a  […]

Travesti

“Sunt oameni care te fac sa crești, iar Mircea Cărtărescu este unul dintre aceștia. De fiecare dată când am fost în prezența lui, am încercat să fiu mai frumos. Asta numesc eu să crești“, spune Edmond Baudoin despre unul dintre cei mai de seamă scriitori români. Așa cum ne-a obișnuit deja, stilul lui Cărtărescu lovește […]