Omul obsedat de cărți

RECENZIE SCRISĂ DE MAGDALENA VAIDA PENTRU BLOGUL OKIAN.

Omul obsedat de cartiAllison Hoover Bartlett este jurnalistă, cu articole semnate în publicaţii prestigioase ca New York Times, The Washington Post, San Francisco Chronicle Magazine şi altele. Drept care, familiarizată cu jurnalismul de investigaţie, în Omul obsedat de cărţi (The Man Who Loved Books Too Much: The True story of a Thief, a Detective, and a World of Literary Obsession), Allison îşi descrie propria investigaţie în lumea celor care care iubesc cu patimă cărţile, întrebându-se: „Ce anume îl poate face pe un om să încalce limitele şi, din admirator, să devină hoţ? Şi cât de subţire este această limită ? Voiam să aflu.” Şi află, bineînţeles, descoperind o lume în care pentru mulţi, dorinţa de a poseda cărţi, îndeosebi cărţi rare şi valoroase frizează patologicul.

Scrisă în stilul new journalism al anilor ’60, în care graniţa dintre ficțiune și realitate a fost definitiv remodelată de Truman Capote, cartea lui Hoover Bartlett reuşeşte un adevărat tur de forţă epic, introducând cititorul într-o poveste reală şi palpitantă despre cărţi, târguri de carte, anticari şi colecţionari, cu întâmplări petrecute pe mai toate continentele, cu numeroase trimiteri socio-culturale şi istorice, legate de o serie de volume rare, cunoscute şi accesibile doar iniţiaţilor. Şi desigur, poveşti despre hoţii de cărţi, cel mai faimos în acest World of Literary Obsession fiind John Gilkey.

„Tot strângând informaţii despre hoţ, despre anticari şi despre piaţa de carte rară, mi-am dat seama că povestea asta nu e numai despre infracţiuni, ci şi despre legăturile intime, complexe şi uneori periculoase dintre oameni şi cărţi. Bibliofili rafinaţi şi escroci lacomi s-au confruntat secole de-a rândul în lumea cărţilor rare, aşadar, e o poveste foarte veche”.

„Hoţii erau fie savanţi, fie oameni ai Bisericii, fie escroci care furau ca să facă bani. Şi mai erau unii care mi s-au părut mult mai interesanţi: hoţii îndrăgostiţi de cărţi, care le furau pur şi simplu pentru că le iubeau”.

Cu ajutorul unui anticar cu veleităţi de detectiv, Ken Sanders (fost şef de securitate la Antiquarian Booksellers Association of America și deținătorul anticariatului Ken Sanders Rare Books), Allison Hoover Bartlett ajunge pe urmele lui Gilkey, încarcerat la Deuel Vocational Institution, un penitenciar aflat nu departe de San Francisco. Gilkey acceptă să se întâlnească cu jurnalista şi să-şi povestească viaţa, întâlnirile repetate şi discuţiile dintre cei doi devenind ulterior pretext şi substanţă pentru cartea lui Allison.

„Omul zicea că nu colecţionează numai cărţi rare, ci şi cutii de tutun chinezeşti, instrumente muzicale, cărţi de baseball, cristale, monede şi autografe (…). În privinţa asta era un colecţionar tipic, adică nu se rezuma la a colecţiona un singur tip de obiecte. Cu toţii au însă o preocupare principală… În cazul lui, cărţile. Dar de ce? Şi cum se face că dorinţa lui era atât de arzătoare, încât a fost dispus să-şi rişte libertatea să şi-o îndeplinească? S-a întors la imaginea gentlemanului englez cu bibliotecă impresionantă şi mi-a explicat mai departe.

– Îmi place să simt că ţin în mână o carte care face cinci-zece miare. Şi mai e şi admiraţia celorlalţi.”

Aşadar, lumea colectionarilor de cărţi este una cât se poate de interesantă, iar un lucru este sigur: nu este accesibilă tuturor. A colectiona cărţi poate fi o pasiune relaxantă, o modalitate inedită de a cunoaște şi de a învăța lucruri noi, inclusiv o formă de socializare. Cu toate acestea, colecționarii de carte se situează, asemenea celor de artă, într-un loc special, având în vedere raritatea obiectelor achiziţionate şi sumele mari investite în ele. În timp, aproape toți devin dependenţi şi ajung să fie afectați în munca lor zilnică, în viaţa socială sau în relațiile de familie, unii ajungând chiar să aibă probleme cu legea sau să se îndatoreze excesiv.

Pe de altă parte, analizând această dragoste maladivă pentru cărţi, pe care oamenii nedeprinşi cu cititul şi frecventarea bibliotecilor, librăriilor sau anticariatelor nu o pot înţelege, Allison Hover Bart (ea însăşi o pătimaşă iubitoare de cărţi), dă dovadă de multă înţelegere chiar dacă scopul nu scuză mijloacele.

„Vânătoarea de comori pentru o colecţie are propriile ei recompense, dar, în ultimă instanță, să construiești o colecţie înseamnă să creezi o poveste. Când cărțile se alătură altor cărți cu care au lucruri în comun, ele compun împreună o poveste mai mare şi ea poate dezvălui ceva absolut nou despre istoria democrației, despre arta gastronomică din Renaștere, despre Hell Angels care scriu romane. La început, când vorbeam cu iubitorii de cărţi rare, eram îndrăgostită de poveştile lor despre descoperiri şi furturi, dar nu-mi dădeam seama că poveştile cele mai importante pe care le spuneau erau cele născute în şi prin colecțiile lor. Nu numai că „salvau civilizaţii”, ci şi participau la interpretări punând cărţile în legătură unele cu altele.”

Adică ceea ce face şi Allison Hoover Bartlet oferind iubitorilor de carte o captivantă poveste care să-i pună „în legătură” cu alte cărţi, dar şi cu anticari, colecţionari şi oameni obsedaţi de cărţi.

Dă cu share 🙂Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0