Ce carti sa citesti in functie de serialele preferate [2]

Am scris anul trecut prima parte din această serie de articole (o poți citi aici) și pentru că între timp au apărut multe alte seriale faine, am considerat ca a sosit momentul pentru partea a doua. Plus că urmează vacanța de iarnă (sau concediu, pentru unii) și putem profita de timpul liber ca să mai citim câte ceva. 🙂

Trec direct la treabă și vă recomand câteva cărți numai bune de citit pentru fanii serialelor:

1. The Handmaid’s Tale

Serialul bazat pe cartea scrisă de Margaret Atwood a cucerit lumea anul acesta și nu degeaba. Dacă te numeri prin fanii seriei, îți recomandăm să citești și 1984 de George Orwell, o distopie de căpătâi. Mai multe sugestii găsești aici.

2. Mindhunter

Un super serial bazat pe o super carte (cu același nume) Povestea  unității de științe comportamentale din cadrul FBI este cel puțin fascinantă. Discuțiile cu criminalii în serie, primii pași făcuți pentru a le înțelege psihologia și eforturile celor doi agenți fac din Mindhunter un serial de văzut. Dacă deja ai văzut primul sezon și vrei să citești ceva din aceeași sferă, îți recomandăm: The Killer Inside Me sau The Silence of the Lambs.

3. Big Little Lies

Încep cu recomandarea evidentă: dacă  nu ai citit cartea cu același nume de Liane Moriarty, cu ea trebuie să începi. Dacă te-a cucerit povestea întortocheată a femeilor din Monterey, ar trebui să citești și: You Will Know Me, Behind Closed Doors, You sau I Let You Go.

4. The Crown

Dacă te numeri printre cei care sunt pasionați de istorie și monarhia britanică, ai devorat deja episoadele din The Crown și mai ai nevoie de ceva ”material” îți recomandăm:  The Life and Wars of Clementine Churchill, Churchill: A Life,Young Elizabeth: The Making of the Queen.

5. Riverdale

Dacă te-ai plimbat prin lumea fictivă din Riverdale alături de Archie și gașca, cred că vei aprecia următoarele cărți: The Raven Boys, I’ll Give You The Sun, The Night Circus.

6. American Gods

Deloc surprinzător, probabil, pentru fanii American Gods recomandăm alte cărți scrise de Neil Gaiman din simplul motiv că el este singurul care-ți poate oferi ceea ce cauți 🙂 Așadar, punem pe listă: Norse Mythology, The Ocean at the End of the Lane, Neverwhere.

7. This Is Us

Dacă te-au cucerit și pe tine povestea familiei Pearson și subiectele complexe abordate în serial,  ai putea citi: Everything I Never Told You, The Hate U Give, The Distant Hours.

Dacă serialul tău preferat nu a fost inclus în această listă, ne poți lăsa un comentariu și ne vom strădui să-ți recomandăm ceva numai bun de citit.

Dă cu share 🙂Share on Facebook
Facebook
29Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on Google+
Google+
0