A fost un an plin, vine unul mai bun!

Hey, bookworms! Avem un mesaj scurt-scurt pentru voi, ca sa va puteti relua repede vacanta: a fost un an plin, caci acolo unde nu au fost evenimente  fel de fel si suisuri si coborasuri demne de roman, am avut parte de lecturi tot pe atat de palpitante. Suntem siguri ca urmeaza un an si mai bun, mai provocator si mai plin de aventura.

Top 10 – Cărțile anului 2018

An de an, Decembrie ne împinge să ne facem socotelile pe lunile ce tocmai au trecut (încă un an aproape gata!). Iar printre lucrurile de ‘numărat’ la final de an se numără și cărțile – citite, puse pe lista de citit sau, pur și simplu, cele mai bune. De aceea, am socotit și aflat care au fost cele mai căutate și cele mai bine cotate titluri ale anului 2018. A ieșit o listă de 100 de titluri, alese pe sprânceană. Iar în acest articol ne-am propus să le scoatem la înaintare pe acelea zece dintre cele care au făcut, cel mai des, obiectul dorințelor cititorilor avizi de pe întreg globul.  

carti YA

Carti YA de citit in 2018

2018 este un an interesant din punct de vedere al noutăților Young Adult. Sunt câteva carti YA care au atras atenția și care sunt extrem de așteptate de către cititorii din întreaga lume.  Evident că nu ne-au scăpat nici nouă și am decis să le strângem într-o listă de carti YA care trebuie citite anul […]