Speak & Shine la Brasov

Toastmasters Brasov has the pleasure and honour to invite you on Tuesday, May 22nd, to a special event: Speak & Shine Campaign! Toastmasters International, a non-profit organization that has clubs all around the world since 1924, arrived in Brasov in May 2010. Our goal is to help you discover the latent skills you have inside you, shape them, and make them grow in the direction you wish. Here, at Toastmasters, we think that great leaders and awesome speakers are never born, but are made with work, confidence, perseverance, and true will. Here, with us, YOU can become the speaker and leader you want to be!

WHAT: Speak & Shine Membership Campaign
WHO: Toastmasters Brasov
WHEN: Tuesday, May 22nd, 6.30 pm sharp
WHERE: the attic of Okian Bookstore, Muresenilor 1
WHY: Because YOU can be the speaker and leader you want to be. . .you just don’t know it yet!
COST: Free!

Brasov Internet Festival

Pentru că suntem brașoveni și pentru că ne place conceptul, ne-am gândit să vă prezentăm un eveniment dedicat afacerilor pe internet în care participantii pot asista la numeroase ateliere, concursuri, expoziție și conferință. Internet Expo, Interet Express, Arena Urșilor și Online Business Forum așteaptă peste 1000 de vizitatori în acest an.

15 specialisti vin sî împărtășească experiența lor în materie de educație antreprenorială digitală, marketing mobile, acțiuni în social media care vizează imaginea, clienții sau relațiile publice, piețe externe vest, est, sud, nord, business local și internațional, măsuri și analize. Pe scurt, un maraton de 8 ore în care Forum-ul își propune să creeze o adevarată furtuna de idei noi, să creeze relații și să deschidă perspective nebănuite, care să vă ajunga cel puțin până la ediția urmatoare.

Din nou la „Okian”-ul braşovean

În nr. 373 din 7-13 aprilie 2011 al Dilemei vechi îmi povesteam dulcea aventură de la librăria „Okian” din Braşov, Strada Mureşenilor nr. 1. Un loc unde săptămânal, ba uneori aproape zilnic, se întâmplă câte o ispravă culturală : lansări de carte, expoziţii, audiţii, conferinţe, ateliere ş.a. Totul, cu o invidiabilă cuprindere alchimică de contrarii etice, estetice, religioase, politice, etnice, profesionale. Spre lauda gazdelor, invitaţii vin echilibrat dinspre toate zările politico-literare, stânga şi dreapta, valahi, moldoveni şi ardeleni, poliromi şi humanitaşi, (greco)catolici şi ortodocşi. Deopotrivă, să zicem, Caius Dobrescu şi Andrei Bodiu, dar şi Ioana Pârvulescu ori Sorin Lavric. Într-o sală ce poate adăposti şi două sute de persoane, eşti poftit să vorbeşti un ceas despre ce ţi-e drag, având, cum mi s-a întâmplat şi acum, norocul unui public avizat, serios şi intens participativ, între 14 şi 70 de ani, gata să râdă sau să se încrunte, fără ezitare.

Librăria „Okian” aparţine firmei Prems Librexim SRL, distribuitorul exclusiv al lui Pearson-Longman în România. I-am reîntâlnit cu mare plăcere, după un an, pe Emil Benga (patronul care, între timp, nu doar că a inaugurat şantierul unui mare depozit de carte, dar şi-a mai înscris o nepoţică la blazonul de bunic), pe Florin Ifrim, sufletul librăriei (vegetarian de un calm imperturbabil, ins pasionat, între altele, de chestii bizare, precum mistica iudaică) şi pe părintele Cristian Muntean, realizatorul unei cunoscute emisiuni Tv braşovene, om de-o exemplară deschidere ecumenică, atoateînţelegător şi pedagogic pliabil pe cele mai năstruşnice atitudini ale interlocutorului (zău că ştiu ce spun) şi care a editat recent Glasul credinţei, o culegere de „cuvântări apologetice pentru întărirea credinţei în Dumnezeu” ale episcopului Vasile Coman, omilii rostite în 1948 la Biserica „Sfânta Adormire” din Braşov-Cetate.

Nu am, fireşte, de gând să reiau ce am scris aici anul trecut. Dacă revin, este graţie volumului Străzi, case, oameni din Braşov, de Steluţa Pestrea Suciu (editura Foton, 2011). Autoarea este o doamnă admirabil împătimită de istoria acestui oraş cosmopolit, preocupată în egală măsură de monumente, toponimie, cazuistică şi varietate etnică, de literatură, medicină şi teatru, situată în bună vecinătate cu cărţile Victoriei Dragu Dimitriu despre trecute vieţi de doamne şi domni din Bucureştii interbelici.Mi-am dat seama cu vinovăţie că, pentru mine – care am fost în viaţă de peste douăzeci de ori la Sibiu şi doar în trei-patru rânduri la Braşov – fostul oraş „Stalin” însemna cu precădere industrie şi negustorie. Saşi, unguri, evrei, Tâmpa, Biserica Neagră, Gazeta Transilvaniei, liceul „Andrei Şaguna” (cu tot cu tânărul Cioran, efemer profesor excedat de corvezile meseriei), Ştefan Baciu cu „praful de pe tobă”, apoi ”Cerbul de aur”, Ion Ţiriac şi I.A.R. Plus o replică din Anton Pann-ul blagian referitor la Şchei, prezenţa fraţilor Ciurcu, tipografi cunoscuţi de toată ţara, ca şi, în fine Sânziana Pop, Ioana Pârvulescu, Sandu Muşina şi echipa de la Interval. Altminteri, după cum rezumă autoarea ignoranţa neofiţilor, un „oraş de lemn, piatră şi granit”.

Nu m-am gândit niciodată la Braşov ca la oraşul unor Andrei Bârseanu, Sextil Puşcariu, Valeriu Branişte, Octav Şuluţiu, Tiberiu Brediceanu, Max Blecher, Ion Bogdan-Duică, Ion Lapedatu, Horia Petra-Petrescu, Cincinat Pavelescu (şi revista Braşovul literar şi artistic), Eugen Jebeleanu, actorul Mihai Fotino (seniorul), unde locuiau Henriette Yvonne-Stahl şi Ion Vinea, dar şi Domniţa Gherghinescu-Vania (cu, de bună seamă, Blaga ca vizitator). Ştiam că Miruna Runcan a fost secretar literar la teatrul din Braşov, dar nu ştiam că Sică Alexandrescu a lăsat aşa urme adânci în fizionomia scenică a urbei. Din cartea Steluţei Pestrea Suciu am aflat de Ilie Haşeganu, Virgil Oniţiu şi Erwin Wittstock, de Emil Bologa (colecţionarul cu 20.000 de ex libris-uri), Nunuţa Hodoş, Maria Băiulescu şi cazul tragic al patinatoarei Romica Popp (la 13 ani, în 1932, locul întâi la patinaj juniori, campioana României din 1938 în 1940, pentru ca apoi să i se amputeze un picior în urma unui accident pe munte), de soarta cruntă a saşilor după 1944, ca şi de naţionalizările grotesc-dezastruoase, de posibila echivalenţă „Capşa” – „Coroana”, de Gavrilă Pop (tatăl celei care ne-a delectat cândva cu Serenadă la trompetă) şi Tribuna braşoveană, de Carol Herman, „grădinarul şef” al oraşului la început de secol XX, ca şi de faptul că negustorilor români li s-a permis numai foarte târziu prezenţa în incinta cetăţii. Acolo unde firmele sunau invariabil „La Vienner Chic”, „”Meinl”, „Gabel”, „Orendi, „Kovacs” ş.a.m.d.

„Stabilirea evreilor la Braşov a contribuit la dezvoltarea economică, socială şi culturală a oraşului, cei mai apreciaţi fiind nu doar medicii (ca Ion Hershcovits), fotografii (ca Leopold Adler) şi negustorii (ca Schossberg Baruch), ci şi croitorii, bijutierii, blănarii şi ceasornicarii. „După 1848, familiile evreieşti se vor instala în special pe Strada Castelului, Strada Poarta Şchei, Strada Cerbului şi în cartierul Blumăna”.

Tot citind despre străzi numite „Şirul Florilor”, „Uliţa Căldărarilor” (ulterior „Republicii”) şi „Uliţa Argintarilor”, despre „Târgul Poamelor”, „Târgul Boilor” şi „Târgul Cailor”, despre „Podul bătuşilor” (asta vine de la cizme) şi multe altele asemenea, mi-am promis să cutreier Braşovul măcar precum Sibiul, căci de Bucureşti nu mă las decât mort.

Unde mai pui că tot aici am dat de un savuros crâmpei din amintirile lui Ştefan Baciu. Despre Cioran, plictisit profesor de filosofie la (oroare !) liceu. Locuia cu chirie într-o cameră „cu un minimum de mobilă : pat, dulap, masă, două scaune, ferestrele care dădeau spre grădină, iar în colţ o sobă mare, care iarna se încălzea cu buşteni groşi”. Buşteni pe care, odată, memorialistul i-a văzut frumos aliniaţi pe masa de lucru a domnului profesor, cel care pe atunci tocmai îşi vărsa veninul în Schimbarea la faţă a României. Ei bine, aşa avea să afle că „deseori acesta era tentat să citească lemnele şi să arunce cărţile pe foc. Spunând acestea, mi-a arătat câţiva buşteni cu adevărat remarcabili, cu cercuri de-o mare frumuseţe”.

Pe scurt, cărţi plăcute şi folositoare, care-ţi mai umilesc oleacă narcisismul regăţean.

Publicat de Dan C. Mihăilescu în Dilema Veche

Ne vedem la Kilipirim

Suntem foarte bucuroși să vă anunțăm că începân de pe data de 16 mai vă așteptăm la târgul de carte Kilipirim, de la Galeria Dalles, București.

Pe lângă oferta de carte anul acesta organizatorii ne invită să descoperim mirajul care îi învăluie pe colecţionarii şi iubitorii de carte veche, mobilier, statuete, numismatică şi obiecte de anticariat cu poveşti interesante.

Tot la Kilipirim, aveti ocazia să participati la demonstraţii de tipar, legătorie pe hârtie manuală, ilustrare şi copertare a cărţilor. Vom continua expoziţia interactivă ”Hărţi imaginare”, lansată de Atelierul de Carte  în ediţia trecută a Kilipirimului, în care vor fi expuse gravuri ale unor lumi posibile, gravuri realizate de artiştii atelierului şi completată de vizitatorii Kilipirim.

Cu cine ne vedem la București?

Cărți cu accent britanic

Inspirația vine de unde te aștepți mai puțin, așa-i? În cazul meu, tocmai vizionam celebrul Sherlock Holmes în variantă britanică. Dacă m-ați întreba, nimic nu se compară cu varianta aceasta de Sherlock (vorbim despre ecranizări, sigur că titlurile ne-ar stimula și mai mult imaginația, dar să ne oprim pentru un moment la filme), nici măcar ultima producție Warner Bros.

Mai mult decât atât, am senzația că nimeni nu poate rezista accentului britanic (să mă contraziceți vă rog). E un je-ne-sais-quoi inexplicabil. Nu sunt convins că se aplică și în cazul cărților, însă gândul mi-a sărit imediat către câteva titluri actuale și în același timp reprezentative pentru cărțile din UK.

În consecință, să vedem ce cărți „cu accent britanic” am putea să citim. Le adăugăm împreună în wishlist și pornim căutarea în căutarea farmecului britanic (adaug și descrierea în limba engleză, ca să fie tabloul complet ):

The Tale of Peter Rabbit was first published by Frederick Warne in 1902 and endures as Beatrix Potter’s most popular and well-loved tale. It tells the story of a very mischievous rabbit and the trouble he encounters in Mr. McGregor’s vegetable garden! Sold in millions, you’ll love it!

David Gentleman has been drawing London all his adult life, and for the past year has spent his days focused on looking afresh at the city. The resulting book of sketches, drawings and watercolours, arranged month by month, shows a year in the life of London and reveals the city that is hidden in plain view. This is a book for all those inspired by London, art and design.

With exclusive access to the Queen’s personal letters, close friends and associates, this intimate biography is a treasure trove of fresh insights on her public persona and her private life. Here we, at last, get to meet the leader, strategist, and diplomat; the daughter, wife, mother and grandmother – Elizabeth the Queen.

Sarah Bradford delivers an authoritative and explosive study of the greatest icon of the twentieth century: Diana. Results of more than a decade interviewing those closest to the Princess and her select circle, the book paints an honest portrait of a woman riddled with contradictions and whose vulnerability and unique empathy with the suffering made her one of the most extraordinary figures of the modern age.

Exchanging Buckingham Palace for a two-bedroomed semi in Hell Close (as the locals dub it), caviar for boiled eggs, servants for a social worker named Trish, the Queen and her family learn what it means to be poor among the great unwashed. But is their breeding sufficient to allow them to rise above their changed circumstance or deep down are they really just like everyone else?

In this acute and witty analysis, Jeremy Paxman goes to the very heart of empire. As he describes the selection process for colonial officers, the importance of sport, the sweating domestic life of the colonial officer’s wife  and the crazed end for General Gordon of Khartoum, Paxman brings brilliantly to life the tragedy and comedy of Empire and reveals its profound and lasting effect on our nation and ourselves.

Acestea fiind spuse, care dintre ele vă tentează?

librarul

Câștigă trei cărți scrise de Julian Barnes

Julian Barnes este unul dintre cei mai cunoscuți autori contemporani, motiv pentru care multe dintre cărțile sale se află în topul celor mai vândute. Cu câteva premii primite de-a lungul timpului (Shakespeare Prize, Austrian State Prize for European Literature, Prix Arsene Lupin, „Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres” și altele ) Julian Barnes a intrat în atenția noastră mai ales prin intermediul cărții „Sentimentul unui sfârșit” sau „The sense of an ending” pentru care a primit și prestigiosul premiu Man Booker.

Și pentru că am vrea să știe din ce în ce mai mulți oameni despre acest autor ne-am gândit să dăm startul unui concurs. Oferim ca premiu trei titluri scrise de Julian Barnes („Sentimentul unui sfârșit”, „Privind în soare” și „Trois”) pentru cei care respectă următorii pași:

1. Alegeți un citat preferat din cărțile lui Julian Barnes

2. Desenați, creați sau editați o imagine pentru citatul respectiv, cât mai reprezentativă și cât mai potrivită pentru textul ales (un exemplu am postat și noi aici)

3. Postați imaginea (în mod public) pe profilul personal de Facebook cu mențiunea că participați la concursul Okian (nu uitați să etichetați pagina cu @ okian)

4. Ne lăsați un comentariu la acest articol cu un link către imaginea de pe profilul de Facebook pentru a fi siguri că am văzut înscrierea în concurs.

Imaginea trebuie să fie o creație personală și pentru a fi valabilă înscrierea în concurs ar trebui să fie publică (atunci când o postați selectați să poată fi văzută de toată lumea). Premiul îl acordăm prin tragere la sorți pe data de 14 mai.

Pentru orice alte informații nu ezitați să ne scrieți, atât prin comentarii cât și pe Facebook. Dăm startul la concurs?

__________

La concurs s-au înscris:

1. Boboc Albert Sebastian

2. Donose Madalina

3. Birau Catalin

4. Czako Emoke Orsolya

5. Janka Czako

 Felicitări Cătălin

De vorbă cu Florin Piersic Jr.

Primul pas: Apare cartea în librărie. O pui pe raft și privești. Coperta e aproape perfectă, titlul e un pic provocator și totuși parcă nu e momentul să o răsfoiești.

Al doilea pas: Treci pe lângă ea în fiecare zi. Probabil încă pe lângă alte câteva zeci de cărți pe care ai vrea să le citești. Însă ceva te face să iei cartea lui Florin și să o răsfoiești. E ca și cum ai vrea să te convingi ce-i cu titlul: dacă e o scamatorie de marketing sau e chiar o alegere potrivită vis-a-vis de conținut. Citești 2-3  pagini și îți formezi o impresie. O lași și îți continui treaba.

Al treilea pas: După o perioadă o iei cu tine în drumul spre casă. Cauți un loc retras, într-un parc, te așezi pe o bancă și scoți cartea din buzunar. O citești pe nerăsuflate.

Al patrulea pas: O recomanzi prietenilor. Scrii despre ea și contactezi autorul pentru a avea parte de imaginea completă. Îi iei un interviu și-l publici pe blogul librăriei. Să afle și alții că „Romantic Porno” e o carte ce trebuie citită măcar o dată.

librarul

A trecut un an de la lansarea cărții în librării, ce fel de reacții primești de la cititori? Îți scriu impresiile lor? Te felicită sau te ceartă? 

Cele mai multe reacții vin pe Facebook. 99% sunt bune. Sunt și români care trăiesc în afara țării, și care au citit cartea și mi-au dat un mesaj. O reacție simpatică a venit de la o fată care mi-a spus așa: ”La pagina 157 gândacul e pe gresie (unde și moare), iar la pagina 158 e pe parchet (după ce a murit).” I-am răspuns. I-am spus că o să dau o erată, să nu se scandalizeze milioanele de cititori. Măcar acum știu că există un om care a citit cartea din scoarță-n scoarță. Oricum, bănuiesc că gândacul ăla s-a lipit de pantoful personajului, din moment ce a circulat de pe gresie până pe parchet. Lol. Nu, e ok, reacțiile sunt bune. Acel procent de 1% e format din cei care mă înjură. Majoritatea sunt agramați.

Spuneai într-un interviu că această carte ar trebui „să taie foarte adânc şi să lase o cicatrice” – De ce tocmai romanul tău să facă asta? O putem considera ca un act moralizator pentru publicul urban căruia i-ai dedicat rândurile? 

 Nu. Acum un an, dorința mea era ca cititorii să rămână cu ceva după ce ajung la sfârșit. Cu cicatricea despre care vorbeam. Dar mi-am dovedit încă o dată naivitatea. Pe zi ce trece, mă obișnuiesc cu ideea că oamenii și-au atrofiat simțul emoției, încetul cu încetul. Totuși, de câteva ori am avut surpriza să văd că unui cinic veritabil i-au căzut solzii, iar cartea a ajuns chiar în structurile lui cele mai intime.

Apropo de asta, de ce tocmai publicul urban? Când ai scris cartea ai avut în minte imaginea unui cititor ideal? 

Nu știu cine a venit cu expresia asta – public urban. Cititorul ideal e tânăr. Dar eu cunosc câteva babe care au apreciat lectura și care au înțeles aproape fiecare cuvânt. Nu știu dacă babele astea ascultă Massive Attack, dar știu să folosească un computer.

Cele câteva pagini puse la dispoziție pe site-ul Humanitas îți dau senzația unui roman ușor de parcurs. În acest context îi spuneai lui Cătălin (în emisiunea Garantat 100%) că te interesează ca „un om nepregătit să citească cartea”, de ce tocmai el?

Fiindcă eu însumi sunt un om nepregătit. Fiindcă învăț în fiecare zi, dar consider că n-avem prea mult timp la dispoziție în viața asta, așa că e o prostie să-ți propui să citești totul, să afli totul. Da, mă interesează să fac și actorie, și regie, să scriu și-așa mai departe. Dar nu cred că putem avea creierul unui computer. Uneori, merg pe la maică-mea și ne uităm la emisiunea aia, Questions pour un champion. E un obicei vechi, ne place prezentatorul, Julien Le Perse. Dar chiar mă sperie să văd că există oameni care-și încarcă memoria cu atâta informație. Cred că, până la o anumită vârstă, ne putem da seama care sunt zonele care contează cu adevărat pentru fiecare dintre noi, iar apoi putem încerca să le explorăm cât mai în amănunt. Uite, îți dau un exemplu. Îmi plac câteva dintre poeziile lui Eminescu. Nu dorm cu ele sub cap, dar îmi sunt dragi, poeziile alea vor rămâne mereu valabile. Eu pentru ele îl iubesc pe Eminescu, nu pentru Scrisoarea a III-a (cu care m-au asasinat în liceu). Dar nu știu când s-a născut Eminescu sau când a murit. Evident, îmi tot amintesc, fiindcă oamenii fac tam-tam serios de fiecare dată când e o aniversare de-asta. Dar îmi intră pe-o ureche și-mi iese pe alta. E o informație inutilă pentru mine. Da, e important să țin minte când o să se joace un spectacol de teatru pe care-l aștept cu nerăbdare și pe care nu am a doua șansă să-l văd. Dar nu știu la ce i-ar folosi lui Eminescu să fac eu un party de ziua lui.

Am divagat. Cititorul ideal e cel care n-o să vrea să mă compare cu vreo legendă a literaturii române sau universale. Iar scopul final rămâne (am mai spus asta) ca Romantic Porno să poată fi ingurgitat de orice om care știe să citească, indiferent de pregătirea lui. Oamenii au ajuns să citească foarte puțin. Eu citesc o carte cam în două săptămâni. Uneori nu citesc nimic o lună de zile, pentru că nu-mi stă mintea decât la proiectul pe care-l pregătesc, iar alt material devine parazit, îmi mută atenția. Iar când citesc, savurez cartea, nu alerg prin paginile ei ca s-o termin cât mai rapid și să trec la următoarea, ca să-mi măresc lista la infinit și să am cu ce să mă laud în stânga și-n dreapta.

Bun. Definiția finală a cititorului ideal. Omul care caută un loc retras, într-un parc, se așează pe o bancă și scoate cartea din buzunar. El e.

Ce-ar trebui să știe despre carte un om care are în față „coșul virtual de cumpărături” și nu o poate răsfoi? Cum îl convingi prin câteva rânduri că ar trebui să o citească?

Nu vreau să-l conving. Acum un și ceva, după ce a apărut Romantic Porno, prietena mea s-a certat pe Facebook cu un scriitor din lista ei de prieteni. Omul făcuse un cearșaf de comentarii care mă desființau. Și au apărut acolo alte și alte voci care m-au făcut harcea-parcea. “Actor care n-are ce face, păcălici închipuit” etc. Nici măcar unul dintre ei nu citise cartea. S-au iscat polemici dure, iar eu am suferit văzând că breasla scriitorilor mă percepe așa, în ciuda faptului că unii oameni apropiați (și evident, mai deștepți ca mine) mă avertizaseră că o să fiu făcut bucățele de noii ”colegi”. Abia după ce am mai judecat un pic lucrurile mi-am dat seama unde e adevărul. Pentru oamenii ăștia, Facebook era o supapă de refulare. (Cum e pentru noi toți, de altfel, mai mult sau mai puțin). În cazul de față, își strigau propria neputință aruncând cu noroi într-un om cu nume gata făcut, moștenit, luat pe tavă de posesor și tipărit pe coperta unei cărți. Deci, un om numai bun de pus la zid. Am avut curiozitatea să citesc câteva chestii semnate de respectivul scriitor care mă înfiera. Nu vrei să știi părerea mea. De fapt e greu s-o exprim. Există oameni care continuă să scrie pentru alte epoci. ”Vetust” sau ”prăfuit” sunt cuvinte sărace. La oamenii ăștia, fraza e o construcție lungă și elaborată, care nu vrea să spună nimic profund, dar care are menirea ca tu, cititor (tu, care vei rămâne veșnic cititor și-atât), să te simți un umil posesor de buletin care poate doar să semneze descifrabil, dar care nu va avea niciodată acces la lumea zeilor condeiului, cei care muncesc din greu ca să nască asemenea întortocheli absurde. Pe de altă parte, există scriitori români (fără diplomă) aproape anonimi. Adrian Chivu e operator în televiziune. El a scris un roman scurt, Benzi desenate, pe care eu n-am putut să-l las din mână. (L-am citit în câteva ore.)

Concluzia mea e că nu mai încerc să conving pe nimeni de nimic. Cartea a apărut deja de un an, și abia acum începe să existe, prin feed-back-ul cititorilor care o recomandă. Atunci când un om va fi pisălogit sistematic de un prieten drag (”ia-o mă și citește-o, ia-o mă și citește-o”, și tot așa) va veni un moment în care n-o să mai reziste și o s-o deschidă. Cam așa stau lucrurile.

Spuneai într-un alt interviu că una dintre misiunile tale a fost aceea de a scrie această carte. De ce? Având în vedere că misiunea aceasta a fost încheiată, ar mai trebui să ne așteptăm la alte cărți semnate de tine? 

Cam patetică declarație. Dar e pe undeva logică. Am fost îndrăgostit de carte până în punctul în care am considerat că ea a fost una dintre misiunile mele. Da, continuu să cred asta. E un lucru bun. Nu va exista altă carte, până la proba contrarie. Acum lucrez încă la un film care m-a acaparat total de un an încoace. Nu scriu decât o poveste pe lună, în revista Unica. Și nu mi-e rușine cu povestea respectivă, mă reprezintă. Iar lucrul important e că unii oameni au început deja să mă recunoască fără să-mi vadă semnătura. De curând, mi-am făcut un blog unde am postat unele povești deja publicate, și chiar un fragment din Romantic Porno: http://florinpiersicjr.wordpress.com/

Cred că e benefic să exist și așa.

Ce obișnuiește să citească omul Florin Piersic Jr.?

Mai mult scenarii de film și piese de teatru. Majoritatea – pe diagonală, fiindcă mă prind repede dacă e ok sau nu, dar uneori sunt obligat să duc lectura până la capăt ca să pot emite un feed-back coerent.

Care e ultima carte citită și ce ți-a plăcut la ea? 

În ultimele câteva luni, îl citesc doar pe Dan Rhodes. E un scriitor britanic, foarte pe sufletul meu. Îmi pare bine că l-a inventat God, lumea era prea săracă fără el. Am deja toate romanele lui și mi le administrez în doze farmaceutice. Nu, mint, pe unul l-am citit în două zile. Dar acum trag de altul ca să dureze. Îl recomand cu căldură, pentru că pe mine m-a făcut să râd singur, iar la distanță de un minut, îmi curgeau lacrimi pe față. Nasol e că alesesem să citesc într-un restaurant, și probabil că toți cei de față m-au considerat instabil psihic. (Mă rog, asta n-ar fi departe de adevăr.)

Reduceri la cărți pentru tineri și adolescenți

Zilele acestea avem o surpriză foarte frumoasă pentru tinerii care vor să citească sau pentru părinții care vor să le stârnească juniorilor pofta de lectură

20% reducere pentru atlase și albume, cărți de copii și cărți ilustrate, ficțiune pentru adolescenți și ficțiune pentru copii sub 13 ani… toate la un click distanță pe imaginea de mai jos:

Mircea Cărtărescu: 60 de traduceri în 18 limbi străine

În numărul 71 al Dilematecii cu care ne-a obișnuit Dilema Veche, descopăr cu bucurie niște cifre care mi-au captat atenția instant: „60 de traduceri în 18 limbi străine”. Cu o oarecare surprindere și în același timp cu un oarecare sentiment de mândrie, privirea mi s-a îndreptat imediat către cele trei titluri din biblioteca personală semnate de către autorul amintit anterior: „Orbitor” („Aripa Stângă”, „Corpul”, „Aripa Dreaptă”), „Zen”, „De ce iubim femeile”.

Mi-au plăcut mult cărțile lui însă mereu am crezut că o atitudine temperată vis-a-vis de acest subiect e mai potrivită: e greu să fii obiectiv atunci când vorbești despre lucrările sau operele create de artiști români, acesta fiind și motivul pentru care poate „fenomenul Cărtărescu” nu a avut parte de aceeași primire în România față de aceea din străinătate:

- „Time Magazine îl nominalizează pe Mircea Cărtărescu printre cei mai importanti scriitori contemporani”
- „Mircea Cărtărescu începe turneul în suedia, criticii spun despre jurnal că este: o descriere atât de bună a scrisului ca luptă cu propriul creier şi propriile limitări”
- „Mircea Cărtărescu, cotat cu şanse mari să câştige Premiul Nobel pentru literatură”
- „Gripping, impassioned, unexpected—the qualities that the best in literature possesses.” - Los Angeles Times Book Review, Thomas McGonigle
- „If George Lucas were a poet, this is how he would write.” - New York Sun, Benjamin Lytal

L-am văzut mereu ca pe un „profesionist al libertății” (cum îi spunea Eugenia Vodă în interviul acordat la TVR) și ca pe un autor a cărui voce nu răsună ci șoptește, cu titluri care îți dau senzația unor furtuni interioare în care țipătul nu-și (mai) găsește sunetele. „Unele cărți sunt sub puterile autorului și altele îl depășesc. Cele din urmă sunt cele care contează.” – spunea Cărtărescu într-un interviu. Am putea să spunem că titlurile lui sunt cele care-l depășesc?

[sursă fotografie]

Dincolo de acest succes răsunător, dincolo de cele 60 de traduceri în cele 18 limbi străine, ceea ce îl diferențiază de autorul occidental și ceea ce admir la domnul Cărtărescu este modestia, candoarea și atitudinea în fața succesului. Iată ce scria în jurnalul său, imediat după reacțiile publicului de la apariția trilogiei Orbitor:

„O3 e un triumf, dar un triumf într-o lume care nu mai știe ce să facă cu triumfurile. Un triumf derizoriu, temporar, îngropat într-o masă viermuitoare de „evenimente”. [...] Pentru că epoca prețuiește demitizarea, firește că nu mai poate fi admis nimic care depăștește nivelul umanității middle class. Cărțile nu pot depăși un – mișto – dincolo de care e absurd să mai cauți ceva. [...] Să mă bucur deci de ce-mi aduce clipa, de uluitoarea mediatizare a cărții, de miile de inși care-au citit-o deja sau o citesc acum, de epuizarea primului tiraj în câteva zile [...] Pagini de analiză excelentă între câteva dintre ele, semn că nu e totul pierdut”.

Învelind concluzia într-o metaforă pe care tocmai autorul a prezentat-o, am putea spune că personajul pe nume Mircea Cărtărescu se află într-un clopot de sticlă în care, deși nu vede pe nimeni de dincolo de el, bate, cu tărie și caracter, în materialul lucitor pentru a se face auzit. Am putea spune că a reușit?

librarul

2012 Pulitzer Prizes

Pulitzer Prize for Biography

Prezintă portretul unui diplomat american cunoscut drept  ”the father of containment“:

Pulitzer Prize for Nonfiction

O carte provocatoare care discută o parte a filosofiei, descoperită acum 600 de ani,  care a schimbat cursul istoriei anticipând câteva din descoperirile și tendințele de astăzi:

Pulitzer Prize for History

Cartea propune o incursiune în viața unuia dintre cei mai importanți afro-americani din istoria statelor unite:

Pulitzer Prize for Poetry

Tracy K. Smithm autoare a trei volume de poezii și câștigătoare a premiului Cave Canem, ne invită prin intermediul poeziei să facem o introspecție asupra lumii și asupra propriilor concepte: