Evenimente

Competiția IAA

Suntem foarte încântați de fiecare dată când avem ocazia să ne apropiem de tineri. Au o energie debordantă și de fiecare dată optimismul lor ne încarcă bateriile. De data aceasta am fost contactați de către IAA Young Professionals București pentru un proiect adresat studenților.

Competiția IAA provoacă tinerii cu spirit antreprenorial, pasionați de marketing și comunicare. Studenții sunt invitați să-și facă propria lor “agenție” pentru a participa la pitch-ul organizat. Echipa câștigătoare va lucra plătit pentru comunicarea proiectelor de CSR adresate studenților a unei cunoscute bănci românești.

Săptămâna aceasta s-au anunțat echipele finaliste și s-a prezentat brieful de rezolvat. Prezentarea a inclus un training în comunicare, motiv pentru cale sala a fost plină, atât ca număr de persoane cât și ca grad de energie pozitivă. Ca să vă faceți o idee despre ceea ce s-a întâmplat acolo, am publicat câteva fotografii aici. 

În continuare, așteptăm data de 15 decembrie, atunci când librăria noastră va oferi un premiu special tinerilor. Echipa de marketing Okian va desemna cel mai creativ proiect și îi va înmâna un pachet de cărți perfect pentru tineri la început de drum.

 

Ne vedem la Gaudeamus!

Suntem bucuroși să vă anunțăm că începând de astăzi vă așteptăm la târgul internațional de carte Gaudeamus. Ne găsiți în incinta Romexpo, la parter, standul 8-10. 

Programul de vizitare a târgului este următorul:

- miercuri, 23 noiembrie: 10.00 – 20.00
- joi, 24 noiembrie: 10.00 – 20.00
- vineri, 25 noiembrie: 10.00 – 20.00
- sâmbătă, 26 noiembrie: 10.00 – 20.00
- duminică, 27 noiembrie: 10.00 – 20.00

 

Scriitori romani in fata cu securitatea

VINERI – 6 MAI – ORA 18.30
OKIANSOPHIA
Tema: SCRIITORI ROMANI FATA CU SECURITATEA
Invitat: prof. univ. dr. ANDREI BODIU – decan al Facultatii de Litere ( Brasov )

Andrei Bodiu s-a născut la 27 aprilie 1965 la Baia Mare. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara (1988). În prezent este decan și prof. dr. la Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov. Este membru al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO) și al Uniunii Scriitorilor din România. Și-a început activitatea literară ca membru al grupului de la Brașov, grup format în anii ’80 împreună cu poeții Simona Popescu, Caius Dobrescu și Marius Oprea, scriitori alaturi de care debuteaza in anul 1991, in volumul colectiv Pauză de respirație.

Volume publicate:

Cursa de 24 ore (Editura Marineasa, 1994);
Poezii patriotice (Editura Marineasa, 1995);
Oameni obositi ( Editura Paralela 45, 2008);
Studii pe viață și pe moarte (Editura Paralela 45, 2000);
Direcția 80 în poezia română (Editura Paralela 45, 2000);
Șapte teme ale romanului postpașoptist (Editura Paralela 45, 2002);
George Coșbuc, micromonografie (Editura Aula, 2002);
Mircea Cărtărescu, micromonografie (Editura Aula,. 2003);
Bulevardul Eroilor, (Editura Paralela 45, 2004);
Antologia poeziei generației 80, îngrijită de Alexandru Mușina (Editura Vlasie, 1993);
Sfâșierea lui Morfeu (antologie a generației 90), alcătuită de Dan-Silviu Boerescu (1994);
Romanian Poets of the 80s and 90s (Editura Paralela 45, 1999).

 

Expozitie de fotografie: Islanda

EXPOZITIE DE FOTOGRAFIE – “ISLANDA”
Expune: DAN DINU
Perioada de expunere: 22 aprilie – 13 mai

Povestea Pamantului incepe acum 4,5 miliarde de ani, cand rand pe rand, patru mari forte au conturat planeta asa cum o stim astazi. Aceste forte sunt vulcanii, atmosfera, ghetarii si oceanul. Printre putinele locuri din aceasta lume in care aceasta poveste primordiala inca se mai scrie, se numara si Islanda, un paradis pentru fotografii de peisaj, unde esti izbit de o frumusete dura si inimaginabila.
Fotograful Dan Dinu impreuna cu Photolife si Photosetup va invita la o calatorie unica in acest tinut al extremelor si al superlativelor geografice. Alaturi de noi veti descoperi peisaje vulcanice uluitoare, intesate cu gheizere si fumarole, cascade care iti taie respiratia, coaste oceanice si fiorduri spectaculoase, ghetari si lacuri pline de iceberguri, dar si o fauna deosebita ce trece de la haiosii papagali de mare si gratioasele chire arctice pana la balena albastra, cel mai mare animal care a trait vreodata pe suprafata planetei.

Lansare de carte: ”Viata lui Kostas Venetis”

Editura Polirom , Facultatea de Litere ( Brasov ) si libraria Okian va invita la evenimentul prilejuit de lansarea romanului“VIATA LUI KOSTAS VENETIS”, vineri, 15 aprilie incepand cu ora 17:00.

Autor: OCTAVIAN SOVIANY

Prezinta: ANDREI BODIU si ADRIAN LACATUS

Octavian Soviany s-a nascut la 23 aprilie 1954 in Brasov, a absolvit Facultatea de Filologie din Cluj si a facut parte din redactia revistei “Echinox”. Debuteaza in 1983 la editura Dacia cu volumul de versuri “Ucenicia batrinului alchimist”. A colaborat de-a lungul anilor la principalele reviste literare din Romania cu poezie, proza si critica literara. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania din 1995. Printre volumele sale de versuri se numara: “Cartea lui Benedict” (2002), “Alte poeme de moda veche” (2004), “Scrisori din Arcadia” (2005), “Dilecta” (2006) si “Marii oameni ai revolutiilor” (2009). A mai publicat romanul “Textele de la Monte Negro” (2003), teatru : “Cinci poeme dramatice” (2005) si critica: “Textualism, postmodernism, apocaliptic” (2001), “Apocaliptica textului” (2008). A obtinut trei premii ale Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti pentru poezie si critica (1994, 2001, 2008). A fost tradus in franceza, spaniola, engleza, germana, maghiara, polona, italiana, slovena.

Mai multe informatii gasiti pe blogul personal al autorului: www.octaviansoviany.wordpress.com

 

Sigma și Okian vă așteaptă la Cluj

 

Ediţia a XII-a a Târgului GAUDEAMUS Cluj-Napoca se desfăşoară în Piaţa Unirii, lângă statuia lui Matei Corvin, într-un pavilion expoziţional mobil. Programul de vizitare: 13 – 17 aprilie, de miercuri până sâmbătă, între orele 10.00 şi 19.00, duminică între orele 10.00 şi 14.00. Intrarea este liberă pentru toate categoriile de vizitatori.

Vom fi prezenți în cadrul târgului cu o serie de cărți la reducere, preț special pentru LONGMAN EXAMS DICTIONARY ( 29.95 lei ) și o serie de surprize venite din partea editurii Sigma.

Săptămâna poveștilor

În perioada 4-10 aprilie 2011, Asociaţia Edu For All realizeză proiectul „Săptămâna Poveștilor” ce constă în crearea, în parteneriat, a unui program de lecturare a poveștilor urmat de activități creative, adresate copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 și 8 ani din județul Brașov.

În cadrul acestui program se vor citi povești celor mici, în locațiile și cu sprijiul partenerilor din proiectul “Săptamâna Poveștilor” și se vor realiza activități creative în fiecare oră din zi.

Proiectul este realizat cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții pentru Copii, se desfășoară în domeniul educațional socio-cultural și își propune să creeze situații de învățare, socializare, integrare, dezvoltare a creativității și a intelectului prin intermediul poveștilor, în rândul copiilor cu vârste între 4 și 8 ani, implicându-i pe aceștia în activități diverse, cu scopul evitării sedentarismului și a petrecerii timpului în fața calculatorului sau a  televizorului.  De asemenea, se dorește ca prin acest proiect să se realizeze o legătură între instituțiile implicate și părinți, determinându-i pe aceștia să considere și alte opțiuni de petrecere a timpului liber al copiilor, îndrumându-le pașii spre universul cunoașterii, al cărții, al artelor și al istoriei, favorizând  astfel dezvoltarea celor mici și formarea dorinței de cunoaștere și explorare.

Cristian Tabara la Okian

Joi, 7 aprilie incepand cu ora 18:30 intalnirile sub denumirea ”Dialogurile Credintei” il au ca invitat pe Cristian Tabara. Discutia se va purta sub tematica: Iuda, victima lui Dumnezeu?

Cristian Tabără (n. 30 noiembrie 1967, Oradea) este un jurnalist și prezentator de televiziune român, în prezent director al departamentului de Film al TVR 1. Ca jurnalist, a scris la Gazeta de Vest din Timișoara, a lucrat la Radio Sonvest Oradea și a fost reporterul Știrilor Pro TV. A realizat și prezentat emisiunile “Parte de carte” și “Te vezi la Știrile Pro TV, in prezent fiind realizatorul emisiunilor “Ca la carte” ( TVR 1 ) si “Tabara de idei” ( TVR Cultural ).

Later update:

Libraria Okian este in situatia de a va anunta ca programul conferintei “Iuda, victima a lui Dumnezeu?”- invitat Cristian Tabara, se modifica deoarece invitatul nostru se afla in acest moment in imposibilitatea de a mai ajunge la Brasov. In conditiile date, programul zilei de 7 aprilie, ora 18.30 este urmatorul: proiectia filmului “Preotul” (2009), in regia lui Vladimir Khotinenko.
Ne cerem scuze pentru situatia creata si speram ca la urmatoarea invitatie trimisa domnului Cristian Tabara dumnealui sa poata fi in postura de a onora solicitarea noastra.

Expozitie de pictura: Anotimpuri in limina si culoare

Expune: ADELA ISTRATI
Perioada de expunere: 1 – 30 aprilie

Adela Istrati:
- n. 31.01.1969;
- a absolvit Scoala Populara de Arte si Meserii “Tiberiu Brediceanu”;
- in prezent urmeaza cursuri de perfectionare ( pictura si iconografie ) in cadrul aceleiasi scoli;
- expozitii colective: Scoala Populara de Arte si Meserii “Tiberiu Brediceanu”, Centrul Cultural Reduta.

Expozitie de pictură: ”Never too far”

Pe data de 11 aprilie la ora 16:00 sunteti invitati la vernisajul expozitiei de pictura semnat de Stefan Doru Moscu.
Perioada de expunere: 1 – 21 aprilie

Stefan Doru Moscu (n. 2 iunie 1982, Sibiu):
-absolvent al Liceului Avram Iancu din Sibiu, secţia sculptură;
-licenţiat al Facultăţii de Istorie „Nicolae Lupu”, secţia Restaurare-Conservare, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu promoţia 2008;
-cursuri de pictură în cadrul Scolii Populare de Arte „Ilie Micu” (Sibiu), secţia pictură, prof. Veronica Costea.

Expozitii anterioare:
- 2008, expoziţie de restaurare în cadrul facultăţi de Istorie şi Patrimoniu, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, participant cu lucrarea de licenţă, „RESTAURAREA CRUCII DE ALTAR DIN BISERICA RACHITA, JUDETUL ALBA”;
- 2009, expoziţie „Desene pe perete” la Muzeul Avrig;
- 2010, performance la muzeul Casa Muresenilor din Brasov;
- 2010, film documentar „Razboiul de Tesut” selecţionat în competiţia SPS LOW/NO BUDGET OSFF;
- 2011, expoziţie de sculptură la Bistro de l’Arte din Brasov;
- 2011, expoziţie de pictură “Nuduri în Ceainărie” la ceainăria Ceai et caetera din Brasov.

„Realizată în memoria bunicului meu, Chialda Nicolae, expoziţia „Never too far” aduce în lumină lucrări realizate după diferite ipostaze şi momente din viaţa bunicului meu şi de asemenea a unor obiecte de uz cotidian ale acestuia, surprinse în lucrări de natură statică.
Pierderea unei persoane dragi este un moment dureros asupra căruia timpul îşi pune amprenta, însă din fericire ne rămân vii, adânc ancorate în sufletul şi memoria noastră amintirile ce ne hrănesc sufletul şi crează acea legătură dintre noi şi persoana pierdută care, aşa cum se observă în această expoziţie, se regăseste prin diferite transpuneri.
Ceea ce încerc eu să evidenţiez în această expoziţie este acea stare prin care, depăşind momentul de doliu şi îndurerare, reuşim să stabilim o conexiune cu persoana dragă plecată de langă noi şi să simţim o prezenţă cotidiană a acesteia.
Îmi doresc ca lucrările mele să facă posibilă acea transpunere a privitoriului înbtr-o experientă proprie prin care să retrăiască momente de mult întâmplate care niciodată nu dispar din inimile noastre, ci stau ascunse în „colţul cu amintiri”, în care uităm din ce în ce mai des să pătrundem.”



RSS FeedHomeBooksAboutLog inEntries (RSS)Comments (RSS)Contact • © 2009 OKIAN Toate drepturile rezervate.